proposed by: Claudia Groza on date: 27 Jun 2009
source: Claudia Groza
Marti, 30 iunie, este Ziua Portilor
Deschise la institutul unde cercetez...
ma joc de-a cercetarea.
Vor veni
invitati de soi, neamuri alese, ministri
si directori, toti alesi pe spranceana.
Cum casa nematurata, musafiri
asteapta, ne-am hotarat noi sa facem
putina curatenie. Nu vreau sa intru in
detalii caci as deveni foarte critica.
Spun doar atat: stiti cum face pisica
ordine dupa ce isi face nevoile? Atunci,
clar ati inteles mesajul.
Dar... voiam sa spun altceva.
Intr-un colt al laboratorului (si
birou, e doi in unul) am gasit un scaun.
L-am luat sa-l arunc. In drumul spre
pubela, am auzit o voce tremuranda:
- Nu ma arunca. Ai mila de mine. Te
voi ajuta.
Nu stiu de ce, dar am
facut drepta imprejur si am revenit in
laborator. L-am spalat si mi-a multumit.
E patat de vopsea, scrijelit... este
pocit. Dar are un "suflet" mare.
Azi, trebuia sa sterg geamurile unui
dulap supraetajat. Am vrut sa folosesc o
masa care se afla in apropiere. Atunci,
scaunul imi spune:
- Foloseste-ma.
Iti sunt recunoscator.
- Multumesc.
Sincera sa fiu, uitasem de tine.
-
Iti voi povesti despre mine, ca sa nu te
plictisesti, preciza scaunul.
-
Chiar imi face placere. Sunt un bun
ascultator, adaug zambind.
- Sa nu
iti fie teama ca ne aude cineva. Esti
singura care poate asculta. Asa deci:
sunt unul din scaunele lui Eugen
Ionescu. Mare succes am avut. Apoi am
fost depozitat intr-o magazie.
Frumusetea s-a dus. Am fost suport
pentru materiale de constructii. M-au
patat cu vopsea. S-au scrijelit inimi in
numele dragostei. Regizorii au vrut
sa-mi puna o husa si sa continuu sa joc.
Dar mi-a fost jena sa apar sub "masca".
Imi pare rau ca nu m-am razunat. Puteam
sa-i rastorn, sa-i lovesc peste picioare
pe cei ce mi-au mutilat fata. Dar am zis
sa fiu cumsecade. Uneori nu se merita.
Am inteles ca bunatatea e luata in ras.
Credeam ca oamenii, cerebrali, cele mai
dezvoltate mamifere, nu folosesc
bunatatea celorlalti apoi rad de ei sau
le fac rau. Stii? Am sustinut multi
oameni. Cei rai, egoisti, ursuzi au o
greutate mare. Emana o energie care ma
facea sa tremur. Imi venea uneori sa-i
rastorn. Multumesc ca nu m-ai aruncat.
Voi sta linistit intr-un colt, dupa usa.
Am sa te apar. Simt rautatea si invidia
oamenilor. Am sa le rup picioarele. De
data asta voi plati cu aceeasi moneda.
Am sa te apar, caci meriti.
Zambesc. Am un aliat. Ma simt
protejata. Si asa usor usor am sters
geamurile dulapului si am inteles ca
exista viata, amintiri, trairi in tot ce
ne inconjoara. (va amintesc de
Pinocchio).
Aveti grija de
scaune. Nu le bruscati. Se pot razbuna.
Domnul Trandafir.... Seara... butonez telecomanda, sa vad ceva interesant si relaxant si sa adorm. B1Tv. Titlu mare in partea de jos a ecranului: Scandalul diplomelor cumparate. Nu sunt bani pentru profesori, se [...]
previous article Povestea Sanzianei. Am ascultat atatea povesti de viata incat as putea scrie carti intregi. Nu stiu de ce oamenii ma cauta, de ce au incredere in mine. Sau poate ca stiu. Cred in mine pentru ca stiu sa pastrez un [...]
next article