Scaunul

Marti, 30 iunie, este Ziua Portilor Deschise la institutul unde cercetez... ma joc de-a cercetarea.
Vor veni invitati de soi, neamuri alese, ministri si directori, toti alesi pe spranceana.
Cum casa nematurata, musafiri asteapta, ne-am hotarat noi sa facem putina curatenie. Nu vreau sa intru in detalii caci as deveni foarte critica. Spun doar atat: stiti cum face pisica ordine dupa ce isi face nevoile? Atunci, clar ati inteles mesajul.

Dar... voiam sa spun altceva.

Intr-un colt al laboratorului (si birou, e doi in unul) am gasit un scaun. L-am luat sa-l arunc. In drumul spre pubela, am auzit o voce tremuranda:
- Nu ma arunca. Ai mila de mine. Te voi ajuta.
Nu stiu de ce, dar am facut drepta imprejur si am revenit in laborator. L-am spalat si mi-a multumit. E patat de vopsea, scrijelit... este pocit. Dar are un "suflet" mare.

Azi, trebuia sa sterg geamurile unui dulap supraetajat. Am vrut sa folosesc o masa care se afla in apropiere. Atunci, scaunul imi spune:
- Foloseste-ma. Iti sunt recunoscator.
- Multumesc. Sincera sa fiu, uitasem de tine.
- Iti voi povesti despre mine, ca sa nu te plictisesti, preciza scaunul.
- Chiar imi face placere. Sunt un bun ascultator, adaug zambind.
- Sa nu iti fie teama ca ne aude cineva. Esti singura care poate asculta. Asa deci: sunt unul din scaunele lui Eugen Ionescu. Mare succes am avut. Apoi am fost depozitat intr-o magazie. Frumusetea s-a dus. Am fost suport pentru materiale de constructii. M-au patat cu vopsea. S-au scrijelit inimi in numele dragostei. Regizorii au vrut sa-mi puna o husa si sa continuu sa joc. Dar mi-a fost jena sa apar sub "masca". Imi pare rau ca nu m-am razunat. Puteam sa-i rastorn, sa-i lovesc peste picioare pe cei ce mi-au mutilat fata. Dar am zis sa fiu cumsecade. Uneori nu se merita. Am inteles ca bunatatea e luata in ras. Credeam ca oamenii, cerebrali, cele mai dezvoltate mamifere, nu folosesc bunatatea celorlalti apoi rad de ei sau le fac rau. Stii? Am sustinut multi oameni. Cei rai, egoisti, ursuzi au o greutate mare. Emana o energie care ma facea sa tremur. Imi venea uneori sa-i rastorn. Multumesc ca nu m-ai aruncat. Voi sta linistit intr-un colt, dupa usa. Am sa te apar. Simt rautatea si invidia oamenilor. Am sa le rup picioarele. De data asta voi plati cu aceeasi moneda. Am sa te apar, caci meriti.

Zambesc. Am un aliat. Ma simt protejata. Si asa usor usor am sters geamurile dulapului si am inteles ca exista viata, amintiri, trairi in tot ce ne inconjoara. (va amintesc de Pinocchio).

Aveti grija de scaune. Nu le bruscati. Se pot razbuna.