Razele soarelui se joaca de-a v-ati
ascunselea cu frunzele ruginii. In
curand, copacii vor ramane dezgoliti,
tristi, purtand amintirile si povestile,
ascultand rasetele zglobii ale copiilor,
inregistrate in scoarta lor.
Poteca ingusta ce duce la scoala,
este marginita de castani si tei, ca o
dantela crosetata cu migala de bunica.
In fiecare zi sute de pasi o strabat,
iar din gura copiilor se aud zeci de
povesti, vesele, triste, adevarate sau
inventate. Vantul le poarta in toate
zarile, stiind ca vor fi ascultate de
ingerii pazitori si isi vor gasi
rezolvare.
Ela si Lia sunt
prietene bune, inca de cand erau mici.
Dimineata se intalnesc si parcurg drumul
spre scoala impreuna.
- Buna
dimineata, Lia! Din nou esti trista. Iar
ai plans?
- Buna dimineata, Ela! Da,
am plans caci nu am motive de bucurie.
Cele doua fetite sunt foarte
diferite.
Ela este vesela,
optimista, increzatoare, comunica foarte
mult cu mama ei. In fiecare seara, dupa
ce lectiile i-au fost verificate, fetita
se aseaza langa mama blanda,
ascultatoare si tricoteaza impreuna,
povestind intamplarile de peste zi,
marturisindu-i visele si aseptand cu
nerabdare pildele.
Lia este firava,
trista, frumoasa, imbracata saracacios.
Are o mama vitrega, rea, uracioasa,
hapsana si cruda. Nu-i da voie sa se
joace, o pune la treaba in gospodarie,
si numai dupa ce termina poate sa-si
faca temele. Fetita vrea sa scape de
chin si este foarte ambitioasa. Stie ca
doar inteligenta o va salva.
Prietenia lor era foarte frumoasa,
adevarata, pretioasa.
- Vreau
sa-ti spun un secret, sopti Lia. Insa te
rog sa-mi promiti ca indifferent ce s-ar
intampla, nu ma dai de gol.
- Hei,
doar stii ca poti avea incredere in
mine. Am facut juramantul prieteniei.
Doar nu ai uitat, nu?
- Nu, nu am
uitat. Am hotarat sa nu ma mai intorc
acasa. Voi fugi in lume, unde am sa vad
cu ochii, unde simt, marturisi Lia.
- Nu cred ca este o decizie
inteleapta. Te vor cauta, te vor gasi
intr-un final si vei fi pedepsita. Eu
zic sa te mai gandesti.
- Nu ma
razgandesc. Imi asum riscul. Iti voi
scrie ca sa stii de mine.
- Pai de
unde vei avea bani pentru timbre?
-
De dimineata mi-am luat economiile din
pusculita. Sper sa-mi ajunga de drum si
pentru a supravietui o perioada de timp.
Cele doua fetite s-au
imbratisat puternic, nestiind daca viata
le va mai aduce vreodata impreuna. Ela
plangea cu lacrimi fierbinti, de-abia
mai putand sa respire. Lia s-a abtinut.
Stia ca merita o viata mai buna. Pleca
in cautarea ei.
*
Cu
pasi fermi, Lia se indrepta spre gara. A
cumparat un bilet pentru primul tren ce
urma sa plece din statie. Inima ii batea
cu putere, insa speranta de-a avea o
viata frumoasa, ii dadea aripi si curaj.
Muscandu-si usor buza de jos, urca in
vagon, isi cauta locul si se aseza
fericita ca obtinuse un loc la
fereastra. Si-a scos pachetelul pe care
nu-l mancase la scoala, si-l termina cat
ai spune: „cine nu e gata, il iau
cu lopata!”
In scurt
timp, a venit momentul ca biletele sa
fie controlate.
- Unde mergi
copila?
- La bunici, raspunse incet
Lia.
- Singura? insista controlorul.
- Da, ma asteapta bunicii in gara,
pe peron.
- Am inteles. Calatorie
placuta. Am sa te anunt cand trebuie sa
cobori. Sa nu ai emotii.
- Multumesc
domnule.
Lia a desenat tot
drumul. Vacile si oile pe care le-a
vazut pe fereastra au inspirat-o si
inveselit-o in acelasi timp.
„Mi-as dori sa locuiesc la sat,
intr-o casuta modesta, cu niste batrani
pe care sa-i ajut, iar ei sa ma
iubeasca” gandea fetita.
-
Calatoria cu trenul s-a sfarsit.
Sanatate si numai bine bunicilor, spuse
controlorul.
- Am sa le transmit, a
fost raspunsul Liei.
„Incotro s-o apuc acum? Unde
vad cu ochii, unde ma indruma sufletul,
asa cum am decis.”
Dupa
ce a iesit din spatiul care adapostea
trenurile viu colorate, Lia a luat-o in
partea dreapta. A mers la intamplare pe
strazi, pana ce a obosit. Se intuneca,
iar ei a inceput sa-i fie frig si foame.
Cand aproape isi pierduse increderea ca
va gasi un adapost, un batran ii facu
semn cu mana sa se apropie.
- Cauti
pe cineva, fata mosului?
- Este o
poveste lunga. Am nevoie de un pat
pentru o noapte, spuse timid, Lia.
-
Pofteste inauntru copila. Pari tare
obosita. Banuiesc ca vii de departe dupa
cum arati. Baba mea iti va pregati o
gustare calda, un pat si tu ne vei
povesti despre tine si calatoria in care
ai pornit.
Batrana se arata foarte
prietenoasa.
- Bine ai sosit,
copila. Of, imi inchipui ca esti tare
infometata si obosita. Iti incalzesc
mancare, si-ti voi da un pahar cu lapte
de capra cum n-ai baut niciunde.
-
Dar ce vant te poarta pe drumuri la ceas
de seara, singura? grai mosul.
-
Sunt orfana. Am fugit de la orfelinat.
Ma bateau si ma puneau sa fac muncile
cele mai grele. Nu imi dadeau voie sa
invat. M-am hotarat sa-mi iau lumea in
cap.
- Draga de tine, exclama
batrana, cu ochii in lacrimi.
- Cred
ca ar fi bine sa te infiem noi. Ne dorim
tare mult un copil, iar Dumnezeu nu s-a
indurat de noi pana acum.
- Ca bine
zici tu barbate. Chiar maine ne vom
interesa si vom face ceea ce trebuie
pentru a ramane alaturi de noi.
- Nu
am cuvinte sa va multumesc, spuse Lia,
imbratisandu-i pe amandoi.
Seara a trecut cu greu. Gandurile
nu-i dadeau pace fetei. Isi iubea foarte
mult tatal, care insa nu avea timp
pentru ea, nu o asculta niciodata, nu
vedea cum femeia care-i devenise sotie o
chinuia. „Va trebui sa-mi aleg un
alt nume pentru a nu se afla
adevarul” isi spuse in gand
copila, dupa care adormi, rapusa de
oboseala si emotie.
-- VA URMA
--
Virgula buclucasa: cand se pun virgulele
in text?. Cum si cand se pun virgulele intr-un text? Stati ca va spun. O virgula buclucasa nu vrea sa se aseze inaintea lui “si”. Devine tare rusinoasa. Stie ca fara ea propozitiile [...]
previous article Cele doua prietene, Lia si Ela - partea
a 2-a. Agitatia se intetea. Tatal Liei alertase politia, pentru ca fiica lui nu ajunsese acasa. A sunat la toate spitalele, dar in zadar. Invatatoarea a cautat la casele de copii din apropierea [...]
next article