Primavara se intorsese cu tot arsenalul
de minunatii: soare vesel, vant caldut,
muguri care se deschideau fericiti sub
mangaierile blande ale razelor de
lumina, pasari intoarse din tarile calde
care isi construiau harnice si
galagioase cuiburi, fire de iarba care
cresteau zi de zi mai sprintene si mai
dornice de joaca alaturi de animalele
iesite de prin vizuini si alte
adaposturi. Oamenii, cu mic cu mare erau
dornici de miscare. Parcurile au fost
asaltate de zgomotul naturii: ciripit de
pasarele, zumzait de insecte, fosnetul
frunzelor, glasul animalelor si rasul
zglobiu al copiilor.
- Hei,
Toma, am o surpriza pentru tine.
-
Uraa.. ce fel de surpriza, tati?
-
Mergem la plimbare la lac.
- Pot
sa-mi iau bicicleta?
- Sigur ca da.
Toma, o mogaldeata de baiat de
3 ani, si-a pregatit bicicleta, plus
accesoriile necesare: casca si
genunchiere. Parintii au luat cele
necesare pentru un picnic pe cinste.
Drumul spre lac a fost parcurs in
compania cantecelor, a veseliei, a
jocurilor si a aplauzelor.
- Am
ajuns la destinatie, dragii mei, spuse
tatal.
- Ce frumos! E un soare
stralucitor. Am sa-l desenez.
- Uite
materialele necesare pentru desen, si
mama ii intinse un caiet de desen si o
punga plina de creioane colorate.
In
timp ce desena peisajul ce se intindea
in fata ochilor sai albastri preum marea
in timpul furtunii, Toma a auzit un
fosnet. Uitandu-se in directia de unde
venea zgomotul si nevazand nimic, si-a
continuat desenul.
- Misca-te mai
repede.
- Dar nu pot mai repede.
Aplecandu-se, cu nasul aproape de
pamant, Toma a zarit o broasca-testoasa,
iar in spatele ei un soricel.
- Ne-a
vazut! Ce ne facem? grai cu voce
tremuranda broasca.
- Pai ti-am spus
sa mergi mai repede.
- Hei,
salutare! Nu va fac nimic. Cine sunteti?
Eu sunt Toma. Am venit cu parintii ala
un picnic si tocmai desenam
imprejurimile cand am auzit vocile
voastre.
- Eu sunt Bel,
broasca-testoasa.
- Iar eu Chit,
soricelul nazdravan.
- Va pot ajuta?
Unde vreti sa ajungeti?
- La lac.
Lui Bel ii este foame, iar mie mi s-au
uscat mustatile de sete.
- Am o
idee, Bel, adauga Toma. Iti dau rolele
mele. Poti merge mai repede asa.
-
Super idee, confirma Chit.
Baietelul
lega rolele de picioarele testoasei.
- Esti pegatita?
- Daaaa...
spuse cu frica in voce Bel.
Toma i-a
facut vant si impinse testoasa, care se
propti cu puterein stanca de la marginea
lacului.
- Au, auuu.. auu.. se uzea
de sub carapacea zdrobita.
- Vaai,
bietul de tine, Bel. Ai nevoie de o alta
carapace, marturisi soricelul.
- Ce
ne facem acum? intreba trist, cu lacrimi
in ochi, baietelul. Iti fac o cochlie
din pelerina mea de ploaie. Sau iti
lipesc carapacea cu lipici?
-
Pelerinele nu sunt imbracaminte pentru
testoase. Nu va faceti griiji, carapacea
mea se reface. Va fi nevoie sa o lipim
putin, raspunse Bel, scotand capul din
carapace.
Toma a scos tubul cu
lipici din buzunarul pantalonilor si a
lipit cu grija bucatile din carapacea
testoasei. Vantul cald de primavara a
suflat incet peste carapace si aceasta
s-a lipit.
- O carapace si mai
frumoasa voi avea.
- Imi pare rau ca
te-ai ranit. Stiam ca „graba
strica treaba”, insa am vrut sa
iti fiu de folos.
- Toma, unde
esti? Hai la masa!
- E timpul sa va
parasesc. La revedere si o primavara
frumoasa.
- La revedere, micutule,
spusera intr-un glas Bel si Chit.
*
Un picnic cu invataminte.
Fiecare fiinta are ritmul sau in care
isi desfasoara viata. Nu e cazul sa
intervenim.
Aaa... si inca ceva.
„Graba strica treaba”.
Intotdeauna. Asa ca: mancati incet si nu
alergati pe strada.
Nevoia de a fi validati. Zile frumoase, linistite, cu bucurii si zambete, se astern in calendarul vietii fiecaruia dintre noi. Nu le apreciem intotdeauna. Primim complimente. Copiii ne spun ca suntem cele mai [...]
previous article Echilibru. Dragostea si ura stateau in talerele unei balante. Se jucau si radeau cu gura pana la urechi. Nimic si nimeni nu le putea opri. Fluturele gingas vine si priveste. - Vreau sa ma dau si eu [...]
next article