Explorarea Polului Nord

Polul Nord geografic

Este punctul nordic al axei de rotatie a Pamantului, considerat a fi punctul cel mai nordic al Pamantului. Din acest punct directia deplasarii va fi spre sud indiferent in ce directie pornim.

Ziua si noaptea

In acel loc exista o singura zi polara si o singura noapte polara pe durata unui an, despartite intre ele de doua perioade de crepuscul (noaptea se imbina cu ziua).
De la 14 noiembrie pana la 31 ianuarie se intinde noaptea polara, luminata doar de stele si din cand in cand de aurore boreale. Pana la 31 martie urmeaza crepusculul, cand noaptea se imbina cu ziua. O data cu aparitia soarelui, incepe ziua polara, care dureaza pana la 23 septembrie. De la acea data pana la 14 noiembrie, are loc crepusculul de iarna.

Dupa cum este cunoscut, Pamantul executa atat o miscare anuala de revolutie in jurul Soarelui, cat si o miscare diurna de rotatie in jurul propriei axe a polilor terestri. Insa axa polilor este inclinata pe planul orbitei Pamantului (dat de traiectoria de rotatie in jurul Soarelui) cu 66 grade si 33 minute. Combinand toti acesti factori descrisi mai sus, rezulta ca cele 2 emisfere terestre, nordica si sudica, sunt iluminate de Soare in mod inegal pe parcursul unui an, iar la latitudini medii avem inegalitatea zilelor si a noptilor, precum si succesiunea anotimpurilor.

Clima

Temperatura cea mai joasa nu depaseste -50 grade Celsius la Polul Nord. Prin gheata strabate o cantitate insemnata de caldura din adancul oceanului. Comparativ cu Polul Nord geografic, care se afla la nivelul marii, Polul Sud geografic se afla la 2700 metri deasupra nivelului marii, in consecinta temperatura acolo este mult mai scazuta.

Asaltul deserturilor de gheata

Cu Nansen spre Polul Nord

Fridtjof Nansen a fost exploratorul care a demarat in mod semnificativ efortul de explorare si cunoastere a Polului Nord, dovedind ca nefondata credinta in existenta unui continent aflat la pol, ci numai a unui ocean acoperit de gheata.
Fridtjof Nansen a parasit Norvegia, prin portul Vardo, la 21 iulie 1893, cu vasul Fram (fram se traduce inainte) construit special pentru a rezista presiunii gheturilor, nu pentru a cauta extremul nord matematic al Pamantului, ci pentru a face cercetari in vastele regiuni necunoscute care inconjurau polul.
La 14 martie 1895 Nansen, impreuna cu locotenentul Fredrik Johansen - cel mai bun schior al Norvegiei, au parasit nava care se blocase in gheturi (dar care a rezistat cu succes presiunii gheturilor) si au inceput, de la latitudinea de 84 de grade, calatoria pe gheata catre pol. Facand eforturi supraomenesti, ei au strabatut peste 1000 de kilometri in desertul de gheata si printre insule, atingand latitudinea de 86 de grade si 14 minute, apoi intorcandu-se si iernand vreme de 8 luni intr-un bordei de piatra si gheata si ajungand in final la capul Flora, unde s-au intalnit cu exploratorul englez F. Jackson, cantonat acolo cu vasul Windward. Norvegienii s-au imbarcat pe nava lui Jackson si au sosit in Norvegia, la Vardo, la 13 august 1896, unde au fost intampinati ca niste adevarati eroi nationali.
Cam in acelasi timp s-a intors in tara si nava Fram, care a fost purtata in tot acest timp in deriva, prinsa intre gheturi, pana la latitudinea nordica de 85 de grade si 57 de minute, punct pana la care nu mai fusese pana atunci nicio nava.
Nansen a capatat o asemenea prestanta, datorita intregii sale activitati stiintifice si de explorare, incat la un moment dat, cand Norvegia a reusit sa-si capete independenta fata de Suedia, i s-a propus chiar un post de presedinte sau de regent, lucru refuzat de marele explorator.
Nansen a castigat premiul Nobel pentru pace in 1922 pentru activitatea desfasurata la Liga Natiunilor.
De remarcat ca ceea ce l-a salvat pe Nansen de la o moarte sigura in desertul de gheata, ramas pe timpul expeditiei si fara provizii, au fost cunostintele capatate de la eschimosi, pe perioada cat a locuit printre ei, in timpul expeditiei in Groenlanda, intreprinsa cu cativa ani inainte. Nansen nu s-a aventurat intr-un tinut extrem de ostil fara sa se fi pregatit temeinic inainte, ci cunostea bine mediul pe care il infrunta.
Datele stiintifice culese de membrii expeditiei au fost publicate in 6 volume care au adus lumina in ceea ce priveste cunoasterea regiunilor arctice.

Asaltul polului pe calea aerului: Solomon August Andrée

Cel care a pus pentru prima oara in practica ideea calatoriei catre Polul Nord pe calea aerului a fost inginerul si exploratorul suedez Solomon August Andrée, cu un balon cu hidrogen.
1897, spre sfarsitul lunii mai, Andrée, impreuna cu Nils Strindberg si Knut Fraenckel, au sosit in nordul arhipelagului Svalbard, de unde s-a dat semnalul de plecare, la bordul balonului Vulturul, balon construit in Franta dupa planurile cunoscutului aeronaut Lecombre.
Proiectul sau de explorare a tinuturilor polare a fost subiectul unui enorm interes si a fost privit ca o initiativa nationala patriotica.
Insa expeditia lui Andrée a disparut fara urma pe intinderile de gheata. Disparitia celor plecati a fost lamurita abia dupa 30 de ani. Pentru ca vara lui 1930 a fost deosebit de calduroasa in regiunile polare, balenierele au putut inainta mult mai in nord decat de obicei. Resturile expeditiei polare au fost astfel descoperite, din intamplare, de doi pescari de pe baleniera Bratvaag, pe insula Belii (Alba). Au fost gasite si cele trei corpuri ale expeditionarilor, perfect conservate in gheata. Cel apartinand sefului expeditiei, inginerul Andrée, ii lipsea insa capul, mancat probabil de ursi.
Din insemnarile gasite, a reiesit ca Vulturul fusese acoperit de o crusta groasa de gheata. Astfel ingreunat, a pierdut din inaltime si s-a tarat pe sloiurile de gheata pana cand aeronautii au reusit sa taie franghiile ce legau balonul de nacela, naufragiind astfel pe o banchiza, la 800 de kilometri de Polul Nord, la 83 de grade latitudine nordica. Bine echipati si utilati pentru a supravietui in tinuturile arctice, au incercat o calatorie de intoarcere pe jos, spre sud, zadarnicita insa de sloiurile de gheata care se deplasau spre est, asa ca exploratorii au incercat sa-si construiasca o coliba pe insula Alba, unde sa ierneze. Acolo insa au murit doborati de frig si oboseala.
Tot din insemnarile gasite in jurnalele de expeditie recuperate rezulta ca e posibil ca cei trei exploratori au fost loviti si de probleme digestive grave, datorate probabil consumului de carne de urs polar infectat cu parazitul Trichineloza, sau a unor provizii de hrana expirate.

Asaltul polului pe calea aerului: Richard Byrd, Roald Amundsen

Zborurile spre Polul Nord au continuat. Intre timp, tehnica aviatiei progresa, asa ca securitatea exploratorilor era din ce in ce mai mare.
Pe 9 mai 1926 americanul Byrd a pretins ca a atins Polul Nord cu un biplan, Fokker FVII3, dupa un zbor de 8 ore. Aici ar fi facut cateva poze, apoi s-a intors la locul de unde plecase. Zborul a durat 15 ore, timp in care a strabatut 2500 de kilometri.
Peste doar doua zile, la 11 mai 1926, a plecat spre Polul Nord si norvegianul Roald Amundsen, cu dirijabilul Norge, din arhipelagul Svalbard. La 12 mai, 1926, calatorii se aflau deasupra Polului Nord. Calatoria lor s-a incheiat in Alaska, deci de partea cealalta a polului, asa ca nu exista niciun dubiu asupra trecerii pe de-asupra polului.
Calatoria spre pol a lui Amundsen incepuse de fapt pe 21 mai 1925, cand a esuat in prima sa incercarea de a atinge polul cu ajutorul a doua hidroavioane metalice. La acea data, fusese cea mai nordica latitudine atinsa de vreun avion. Lucru inca si mai remarcabil, pentru ca unul din cele doua hidravioane s-a defectat, echipajele ambelor avioane au fost nevoite sa aterizeze pe gheata, fara contact radio. Cu toate acestea cele doua echipaje au reusit sa se intalneasca. Dupa ce au curatat 600 de tone(!!!) de gheata doar cu lopetile, vreme de aproximativ 20 de zile, cei 6 oameni ce compuneau cele doua echipaje initiale au reusit sa croiasca o pista pentru decolarea avionului functional, s-au imbarcat si au reusit sa decoleze intorcandu-se teferi in tara.

Conform acestor date se pare ca Byrd a fost primul care a zburat peste Polul Nord. Insa calcule ulterioare care au tinut cont de toate detaliile furnizate de exploratorul american, unele contradictorii, indica posibilitatea ca Byrd de fapt sa nu fi facut decat 80% din drumul pana la pol, sau chiar sa se fi pierdut in imensitatea desertului de gheata. In unele discutii cu apropiati, Byrd ar fi recunoscut ca nu a atins Polul Nord. In aceste conditii Roald Amundsen ar fi cel care a zburat prima data peste Polul Nord, mai ales ca destinatia sa era de partea cealalta a Polului Nord, in America de Nord, plecand din nordul Europei.
Oricum Roald Amundsen a fost primul om care a atins ambii poli ai Pamantului, el fiind primul care a pus piciorul la Polul Sud.

Pe jos spre Polul Nord: Robert Peary

In paralel cu cei care incercau atingerea Polului Nord pe calea aerului, numerosi exploratori faceau incercari repetate pentru a ajunge la pol pe uscat sau pe apa. Polul Nord suscita in continuare un interes deosebit in randul exploratorilor, facand nenumarate victime in randul chiar si a celor mai experimentati dintre ei.

La 6 aprilie 1909, dupa nu mai putin de 8 calatorii intreprinse pentru atingerea Polului Nord intr-un interval de 17 ani, americanul Robert Peary a pretins ca a ajuns la latitudinea nordica de 89 de grade si 55 de minute, desi in drumul spre pol, dupa latitudinea nordica de 87 de grade si 47 de minute nu au mai fost prezente in cadrul etapei finale a expeditiei sale si surse independente de observatie care sa aiba pregatirea necesara pentru a masura si a calcula si a confirma astfel atingerea Polului Nord. Dupa indelungi dezbateri, desfasurate pe parcursul multor ani, si bazandu-se pe aspecte descrise in insemnarile din jurnalul de expeditie, in cele din urma Societatea Nationala de Geografie a Statelor Unite a fost de acord ca Peary a atins Polul Nord. Controversele nu au incetat insa nici in prezent.

Peary a inceput seria de expeditii in 1892.
Pe un ger de -50 grade Celsius, la 15 februarie 1909, in cadrul ultimei expeditii, a inceput atacul final catre Polul Nord, cand expeditia a plecat catre capul Columbia, cel mai inaintat punct din tara Grant, situat la 83 grade latitudine nordica, de unde pana la pol mai sunt 760 de kilometri. In acest punct s-au format sase grupuri conduse de Peary, Mac Millan, Bartlett, Bourp, Marvin si Henson. Planul elaborat de Peary prevedea impartirea membrilor expeditiei in sase grupuri: unul din inaintasi si cinci de sprijin. Fiecare grup de sprijin era format dintr-un membru al expeditiei si cate 3 eschimosi. Grupurile de sprijin aveau rolul de a trasa drumul si de a construi colibe pentru grupul de inaintasi, scutindu-i pe acestia de munci grele. Urma ca de la 88 grade latitudine nordica, inaintasii, condusi de Peary, sa plece singuri spre pol, odihniti, cu viteza sporita si cu provizii suficiente si sa se intoarca pe drumul marcat de grupurile de sprijin.
La 6 aprilie 1909, Peary impreuna cu Henson, Seegloo si doi eschimosi, dupa un mars de 5 zile in care au strabatut distanta considerata prea lunga pentru a fi reala, de 234 de kilometri, au ajuns la 89 de grade si 55 de minute latitudine nordica, adica in regiunea Polului Nord.

Frederick Cook a fost principalul contestatar al lui Peary, sustinand ca el a fost primul care a ajuns la Polul Nord, cu un an inainte, afirmatie neacceptata de nicio institutie, desi si in cazul sau controversele continua si in ziua de azi.

Nu este foarte clar daca macar unul din cei doi americani au ajuns la Polul Nord.

Daca nu tinem cont de Peary sau de Cook, primii care au pus piciorul la Polul Nord, au fost membrii unei expeditii sovietice, condusa de Otto Schmidt – formata din patru avioane aflate sub conducerea aviatorului polar Vodopianov, care au aterizat la Polul Nord pe 21 mai 1937.

Bazil Assan: Un explorator roman la Polul Nord

Printre cei care s-au aventurat la Polul Nord, in incercarea de a intelege ce anume se afla acolo si pentru a beneficia de oportunitatile oferite de Polul Nord, s-a numarat si un roman, Bazil Assan. Nascut la Bucuresti, la 1 august 1860. Tatal lui, originar din Moldova, a venit in Bucuresti si a construit o moara pe malul lacului Colentina. El a modernizat apoi aceasta moara, introducand in 1853, pentru prima data in istoria industriei romanesti, o masina cu abur. Fratele lui Bazil, Georges Gh. Assan (1862 – 1900), absolvent al Scolii Superioare de Comert de la Anvers (Belgia), a fost o mare personalitate in domeniul comercial: Presedinte al Camerei de Comert si Industrie, consilier comunal, membru in Consiliul CEC si al Instructiunii Publice pentru Invatamantul Profesional si Comercial.
Bazil Gh. Assan a studiat ingineria in Elvetia si in Franta. Intorcandu-se in tara, a devenit asociat in industria creata de tatal sau, impreuna cu fratele lui.
La inceputul secolului XX, Romania se dezvolta in acelasi ritm cu toate tarile din Europa, fapt datorat oamenilor cu initiativa. Printre acestia se numara si Bazil Assan.
El a construit doua mori mecanizate, o fabrica de sapun si una de vopsele si lacuri. In 1904 a construit un siloz de grau cu 28 de celule, cu o capacitate de 700 de vagoane, avand o inaltime de 41 m, la timpul acela cea mai inalta cladire din Bucuresti.
In dorinta de a crea o industrie competitiva pe plan mondial, a intreprins o calatorie in SUA, pentru a studia industria americana si a introduce metodele cele mai avansate in industria romaneasca. Ca urmare a acestei experiente, a construit o fabrica de uleiuri comestibile din porumb, prima din tara.
In colaborare cu fratele lui a inventat o metoda originala de extragere a uleiului din rapita, cu ajutorul cherosenului (inainte se extragea prin presare).

Bazil Assan a fost primul care a proiectat un canal navigabil intre Cernavoda si Constanta. Despre acest proiect a publicat un articol in Buletinul Societatii Politehnica (1899). El a lasat prin testament suma de 80 000 lei „pentru facerea studiilor la fata locului, pentru construirea unui canal navigabil intre Cernavoda si Constanta, si 15 000 lei pentru construirea unui tunel la o mica adancime sub nivelul Dunarii, in apropiere de Turtucaia“.

In vara anului 1896, Bazil Assan s-a imbarcat pe vasul norvegian Erling Jart, impreuna cu un grup de oameni de stiinta din mai multe tari, care au ajuns in regiunile arctice, pana la 81 grade si 35 minute latitudine nordica. El a fost primul roman care a ajuns in tinuturile polare. A studiat structura geologica si resursele naturale ale arhipelagului Svalbard (de unde a adus 80 de specii de plante), formarea aisbergurilor si conditiile bioclimaterice.

In anii 1897 - 1898 a efectuat o calatorie pe ruta Constantinopol – Alexandria – Ceylon – Singapore – Hong Kong – Shanghai – Nagasaki – Tokyo – Yokohama – San Francisco – New York – Londra, ocazie cu care a devenit nu numai primul roman care a calatorit in jurul lumii, ci si primul roman care a incheiat contracte comerciale in Extremul Orient. Relatarile expeditiilor sale au fost publicate in Buletinul editat de catre Societatea Regala de Geografie din Romania, al carui membru era.

Cu acordul regelui Carol I, s-a imbarcat la bordul vasului de razboi Elisabeta si a luat in posesie pentru Romania unele insule inca nedetinute de nimeni in Pacific, insa proiectul in curand a fost abandonat din lipsa de resurse.

Intre 1906 si 1914 si-a ridicat la Bucuresti o frumoasa casa in stil neoclasic francez, dupa proiectul arhitectului I. D. Berindei, cunoscuta astazi sub numele de Casa Oamenilor de Stiinta (Adresa: Piata Lahovari, nr. 9).

Bazat pe o bogata experienta in domeniul industriei, a publicat in presa timpului numeroase articole privind dezvoltarea industriei romanesti, asupra iluminatului cu gaz si introducerii tramvaielor in Bucuresti.

A fost proprietarul autoturismului inregistrat cu nr. 1 in Bucuresti (1900), un Panhard decapotabil de 15 CP, fabricat la Liège (Belgia).

S-a stins din viata la 16 iunie 1918, in Elvetia, la Montreux.

Sursa: http://www.agir.ro/univers-ingineresc/ba zil_gh._assan_(1860___1918)inginer_inven tator_industrias_primul_romin_carea_cala torit_in_tinuturile_arctice_si_in_jurul_ lumii_2364.html

In canonul progresului schitat de Assan, iesirea din provincialismul european este o premiza a decolajului economic. Ceea ce suprinde in cazul pledoariei lui Bazil Assan este siguranta tonului si reciclarea unor teme circuland in imaginarul european al epocii: o natiune civilizata si constienta de misiunea ei este condamnata sa imbratiseze, respectand proportiile, un comportament ofensiv, definind conduita marilor puteri: „Daca nu intretinem relatiile diplomatice cu Japonia, acolo unde putem fi deopotriva cu puterile cele mari, cum putem fi incunostintati de evenimentele care se vor petrece in Extremul Orient? (...) O data cu aceasta intrebare, sa-mi dati voie a-mi exprima inca o dorinta, adica: necesitatea ce ni se impune de a face sacrificii pentru maritism, dupa cum am facut si facem pentru militarism. Trebuie sa ne formam o flota comerciala puternica, sustinuta de o flota de razboi, caci numai astfel vom putea ajunge la prosperitatea tarii noastre“.

Sursa: http://www.observatorcultural.ro/Toate-p inzele-sus*articleID_372-articles_detail s.html

Prima comunicatie intre Polul Nord si Polul Sud

Prima comunicatie intre Polul Nord si Polul Sud, la 12 ianuarie 1930, a fost o legatura radio realizata intre statia radio RRX, aflata in cea mai nordica statiune din lume, statiune meteorologica sovietica, din arhipelagul Franz-Iosef, si statia radio WFA, aflata in statiunea Mica America, de la Polul Sud.

Spre Polul Nord pe sub apa

In 1931 a fost pusa pentru prima oara in practica ideea calatoriei catre Polul Nord pe sub apa. Australianul Sir Herbert Wilkins a avut o incercare nereusita de a ajunge din Svalbard la Polul Nord cu submarinul „Nautilus”.

Polul Sud Magnetic

Din antichitate se cunoste faptul ca la suprafata Pamantului acul magnetic se
orienteaza strict intr-o anumita directie. Pamantul este un imens magnet. Folosind aceasta proprietate a fost construita busola, ca instrument de orientare pe teren.
Orientarea acului magnetic al busolei strict pe o anumita directie si intr-un anumit sens se datoreaza campului magnetic al Pamantului, busola aliniindu-se pe directia liniilor campului magnetic. La inceput se credea ca acul magnetic se orienteaza spre polii geografici ai Pamantului, insa mai tarziu s-a constatat ca acul magnetic e orientat spre polii magnetici ai Pamantului, care nu coincid cu cei geografici. Polul magnetic este acel punct in care liniile campului magnetic se intalnesc.

Polului Nord geografic ii corespunde Polul Sud magnetic si Polului Sud geografic ii corespunde Polul Nord magnetic.

Polul sud magnetic, care corespunde Polului Nord geografic este foarte dinamic (si la fel si Polul nord magnetic, care corespunde Polului Sud, celalalt capat al axei polilor magnetici). Acesta nu este stabil, ci se deplaseaza din loc in loc in jurul polului geografic. De exemplu, in 1831, polul magnetic ce corespunde polului nord geografic, a fost stabilit la 70 de grade latitudine nordica si 98 de grade longitudine vestica (si nu la 90 de grade latitudine nordica, acolo unde se afla polul geografic).
Se poate vedea in imaginea alaturata, cu puncte rosii, migratia Polului Sud magnetic de-a lungul timpului (1600, 1700, 1800, 1900, 2000 si cu alb predictia de migrare pentru urmatorii 50 de ani). Polul se deplaseaza din ce in ce mai rapid, spre Siberia, loc in care se prognozeaza ca va ajunge polul magnetic peste 50 de ani.

Din geografia polilor

Dincolo de cercurile polare, in Salvbard, in Groenlanda, sub carapacea de gheata au fost gasite importante zacaminte de carbuni, dovada ca odinioara clima acestor locuri era cu totul alta; era cald si umed, iar pe sesuri si in mlastini cresteau paduri luxuriante.
In 1856 s-a comunicat ca au fost descoperite in Africa de sud urmele unor ghetari de acum 200 de milioane de ani, din timpul paleozoicului. Prin 1892 s-au descoperit urme de ghetari si in Australia, India si America de Sud.

Se naste astfel o imagine complet surprinzatoare: in preajma Cercului Polar in unele timpuri geologice crestea bananierul si arborele de paine iar la Ecuator erau bariere de ghetari.

Popul Vuh, cartea sacra a indienilor din regiunea ecuatoriala a Americii de Sud, vorbeste despre un mare cutremur care ar fi zguduit pamantul zile intregi: „A venit un frig mare care a acoperit Soarele, iar marea s-a acoperit de gheata, putandu-se trece peste ea.”

Vechile carti sacre persane vorbesc despre imparatul intunericului, care a vrut sa le distruga tara cu ajutorul unui val de frig care a inghetat totul: „Soarele rasarea peste pamantul lor numai o singura data pe an, fapt pentru care anul li se parea doar o zi si o singura noapte.” – Asa ceva insa nu se putea intampla decat in regiunile polare ale Pamantului.

O posibila explicatie este data de savantul german Wegener care afirma ca polii geografici ai Pamantului au „calatorit”: Polul Nord s-a deplasat din Oceanul Pacific prin Groenlanda pana in punctul unde se afla astazi, iar Polul Sud a calatorit concomitent dar drumul sau fiind antipodul drumului parcurs de polul nordic: din Africa de sud, Madagascar, insula antarctica Kerguelen, apoi s-a intors din nou spre Africa, de unde s-a indreptat spre Antarctica, mai intai ocolind-o, apoi ajungand in locul unde este astazi.


Si o intrebare de final: de ce credeti ca sunt polii tot timpul inghetati?


Daca v-a placut acest articol, puteti sa va distrati cu un test ale carui intrebari sunt inspirate exact din acest material:
Polul Nord. Mari exploratori si expeditiile lor


---------------------------------


Materiale folosite la scrierea acestui articol:


1) Geografie Distractiva, Aurel Lecca, 1969, Bucuresti, Republica Socialista Romania.

2) Wikipedia

3) http://www.agir.ro/univers-ingineresc/ba zil_gh._assan_(1860___1918)inginer_inven tator_industrias_primul_romin_carea_cala torit_in_tinuturile_arctice_si_in_jurul_ lumii_2364.html

4) http://www.observatorcultural.ro/Toate-p inzele-sus*articleID_372-articles_detail s.html