Nostalgie

(poem de toamna tarzie)

Imi amintesc, nostalgic, cateodat’,
Cat de naiv eram la vremea mea,
Copil fiind, asa cum mi-a fost dat,
Sub poale de Carpati, in micul sat
Ce-atat de mare,-atunci, mi se parea (!)...

Priveam, suind cu greu pe deal, in zori,
Gemand sub ale toamnelor poveri,
Carutele-nspre cer, unde cocori
Dadeau inc-un ocol s-alunge nori
Ca stelele sa licare in seri,

Si-a doua zi iar frunze tresareau
De piatra sub copite ce scrasnea
Cand boii-n jugul crancen se-opinteau...
Frumosi, dar si ce mandri aratau (!)
Cred ca si Grigorescu gelozea...

Dar se-ntampla, sub cerul neguros,
Cum toamna-si cerne ploaia de sudori,
Un car, urcand pe deal, cu fan, burtos,
Prin colbul pan’ la glezne de clisos
Ca se-nglodea in coasta uneori,

Cand al mai bun, din boi, si mai vanos,
In jug se opintea, privind spre cer,
Tragand, si car, si p’al neputincios
Care,-n genunchi, tarat, fara folos,
Cata sa mai si-mpunga, de mizer...

Tarziu am inteles, cu ani ‘napoi,
Trecand prin scoli inalte, la Bucale,
Ca, ce vazusem eu , in sat la noi,
Nu se-ntampla, de fapt, numai la boi
Ci si la multe alte animale.

Valeriu Cercel