Cand e vorba de olimpiadele astea de
iarna, important nu e ca participam.
Important e sa scapam cu viata. Iar pana
acum, de la Torino vin numai vesti bune.
Deschizi radioul: "La proba cutare,
sportivul nostru s-a clasat pe locul
69...". Saijnoo! Adica n-a fost ultimul,
c-ar fi spus. Iei ziarul: "Finalul
cursei l-a gasit pe schiorul roman pe
pozitia 78.". Pai, e bine.
Putea sa-l gaseasca degerat, putea
sa-l gaseasca, Doamne fereste, in
ghearele ursului. Sau sa-l mai caute si
acum cu Saintbernarzii, ca muntele e
periculos, o stie orice copil care a
fost in tabara la Piatra Arsa. Dar, de
departe, cele mai mari emotii le-am avut
la proba de sarituri. Imaginati-va ca
din alea doua sau trei trambuline de le
avem prin tara, cea mai rasarita are
saptej de metri, iar la olimpiada se
sare de la o suta douzeci (120!). Ca si
cum ti-ar muta usa blocului, de la
parter la etajul doozeci. Ce sa-i zica
antrenoru' baiatului ala de sade pe buza
prapastiei: "Sa zbori ca finlandejii si
sa aterizezi ca japonejii!"? Normal, ii
zice: "Ba, sa nu mori, auzi? Sa nu mori,
ca nici costumul de pe tine nu-i al
tau". Cica s-a aruncat, saracu', cu unu'
de imprumut, de la italieni, bogdaproste
c-a scapat!
La proba de doi
pe-o sanie, am iesit pe-un "fantastic
loc cinspe", desi rezultatul e pur si
simplu firesc. Generatia lui Torino 2006
a mai prins inca baza de antrenament
intreaga, pan' s-apuce astia sa
retrocedeze derdelusurile, cu tot cu
parcuri.
E clar ca olimpiada
de iarna nu-i ca vara. La asta de iarna,
cand ai cu cine, n-ai unde, si cand ai
unde, nu ninge. Si daca ninge, nu poti
sa te apropii de Poiana Brasov, ca dai
faliment cu club cu tot. La cat costa in
Predeal cinci zile cu mic dejun, locul
53 la coborare, luat la Torino, e de-a
dreptul miraculos.
Am iesit pe
un remarcabil 26 la patinaj viteza. Unde
s-o fi antrenat fata aia care l-a luat:
pe DN1, cand uita astia sa dea cu sare?
Iar in sporturile astea nu-i suficient
sa-ti iei fularu' de-acasa si "sa dai
totul pe teren". E clar ca in boburile
alea se baga un Maserati de bani, sa
nu-ti traga dreapta sau sa-ti bata
dracu' tachetii cand te sui pe peretii
aia cu doo sute la ora.
Deci,
usor, copii, ca la Torino aluneca pe jos
si e pacat sa stricati buletinele de
stiri. La urma urmei, ce-i olimpiada
asta? Un fel de serbarile zapezii, da-n
statiuni mai ieftine decat la noi.
Adrian CERCELESCU, ziarul
Adevarul din 17 (sau 18?) febr. 2006
FILE DIN VIATA UNUI GENIU MALEFIC. Sursa: Ziarul. (www.ziarulcn.com) Unul dintre cele mai enervante lucruri in filme este acela ca personajul negativ, geniul malefic, isi dezvaluie intotdeauna planurile in fata eroului [...]
articol precedent Mandria de a fi inginer. Sursa: Lumea lui Naspa Rau. (www.nasparau.com) Acest text este un pamflet si trebuie tratat ca atare A trecut ceva vreme de cand un tip care-si extrage inspiratia si verva din [...]
articol urmator