Doresc sa ofer mai multe informatii
despre Baile Herculane si Valea Cernei
pentru cei interesati de aceasta zona
din sudul Banatului.
Pentru o
mai buna intelegere, conteaza foarte
mult pozitionarea dumneavoastra, si
anume sa aveti in fata obiectivul
turistic principal, la orice accesare a
ghidului. Nu uitati harta, pe care aveti
numerotarea obiectivelor turistice din
traseu!
Vreau sa va povestesc
despre o legenda legata de Baile
Herculane. Marturiile despre aceasta
legenda le gasim pe o tabula votiva
aflata in custodia unui muzeu din Viena
si respectiv intr-o scrisoare manuscris
trimisa de un mesager imparatului Franz
Iosef, impreuna cu descrierea detaliata
a zonei.
Nu degeaba romanii,
descoperind apele termale si asezarea
din jurul lor, i-au dat numele de apele
sacre ale lui Hercules, iar mai tarziu,
prin decret al imparatului austriac,
denumirea a fost de Herculesbad (Baile
lui Hercules), intrand definitiv in
toponomia asezarilor europene de care
toata lumea stie, ca fiind un brand, pe
care noi toti din aceasta zona, si nu
numai, il exploatam la maximum.
Este o invitatie la reflectie si la
regandirea managementului turistic in
zona.
Iata si povestea:
Hercules, in drumul sau spre
Caucaz, in cautarea lanii de aur,
impreuna cu argonautii sai, ar fi trecut
prin zona, urcand pe Dunare in sus. Pe
vremea aceea Dunarea avea un alt curs
fata de cel de astazi, prin Iugoslavia,
varsandu-se in Adriatica.
Hercules si argonautii sai ar fi
ajuns la cataracta de pe Dunare -
Cazanele Dunarii. Aici s-ar fi oprit
pentru a incerca trecerea corabiei pe
deasupra cataractei.
Pana la
gasirea unei modalitati de a trece
corabia pe deasupra cataractei, Hercules
ar fi plecat pe Cerna in sus si ar fi
ajuns la Herculane, unde s-a intalnit cu
Corcoaia, o batrana care locuia in zona
Platoului Coroninii. Aceasta, väzandu-l
vlaguit, i-ar fi spus sa intre in apa
unui izvor ce se afla in vale, sa se mai
inzdraveneasca. Apoi i-a mai spus ca si
cei doi fii ai sai intrau in apa
izvoarelor dupa ce terminau munca de la
camp, iar dupa baia in apa calda erau
mai vigurosi... si ca localnicii atunci
cand erau bolnavi, sau aveau animale
bolnave, ranite sau muscate de serpi
veninosi, faceau baie in aceste izvoare,
iar dupa ce ieseau afara si ei si
animalele se vindecau complet.
Batrana i-a mai povestit lui
Hercules despre un balaur care venea si
se scalda aici in vale. Iar cand isi lua
zborul de pe pamant, scuturandu-si
aripile, stropii de apa cadeau din cer
ca o perdea de ploaie, formand o cascada
in munte, numita Cascada Vanturatoarea.
Tot aici i-a aparut in cale si
tatal sau, Zeus, spunandu-i sa nu uite
niciodata ca pericolul cel mai mare vine
de sus, din cer, de la mama sa vitega,
Hera, stiut fiind ca aceasta nu-l avea
la inima datorita faptului ca Zeus
avusese o legatura amoroasa cu o
pamanteanca din care se nascuse
Hercules.. In locul in care a aparut
Zeus a ramas o stanca enorma sub forma
unui deget urias, care are aratatorul
indreptat spre cer, numindu-se Degetul
lui Hercules...
Stanca se observa
foarte bine dupa masa, cand soarele bate
puternic in ea din Strada Zavoiului.
Reluandu-si drumul, Hercules a
ajuns intr-un loc salbatic, numit Piatra
Puscata. Acolo s-a intalnit cu un
localnic; acesta, afland ca este
Hercules, i-a cerut ajutorul pentru a
omori un balaur care isi avea vizuina
langa Izvoarele Cernei, si care producea
mari necazuri satenilor. Hercules i-a
ascultat rugamintea si a pornit in
cautarea balaurului, dar inainte de a
parasi locul, ca sa nu uite pe unde a
venit, a facut un semn cu coada maciucii
in peretele de stanca.
Hercules, condus de localnic, a
ajuns in sat, care era fortificat si
bine aparat. Din discutia avuta cu
capetenia satului, aceasta i-a povestit
de necazul lor, si anume ca de fiecare
data cand ieseau din sat si se duceau la
munca la camp, balaurul venea si ii
omora, distrugandu-le si recoltele.
Pentru ca sa nu mai aiba probleme cu
balaurul, ei trebuiau sa dea balaurului
in mod regulat cate o copila din sat, pe
care o legau de un stalp, care se afla
chiar pe buza unei prapastii. Balaurul
venea si o lua, astfel satenii aveau
liniste un timp. Era un adevarat ritual,
si oamenii nu stiau ce sa faca, sa se
bucure pentru ca scapau de necaz o
vreme, sau sa planga dupa copila data de
nevoie balaurului.
Hercules se
hotaraste sa omoare balaurul si
organizeaza o panda folosind drept
momeala o fata din sat. In momentul cand
balaurul veni sa ia fata de pe stalp,
Hercules ii aparu in cale si ii dadu o
lovitura puternica cu maciuca; aceasta
sari apoi din solzii balaurului in
munte, retezand jumatate din varful
acestuia. De aici vine numele de Muntele
Retezat.
Apoi, balaurul, naucit
de lovitura primita, o lua pe Cerna in
jos si intra in Cheile Corcoaiei; locul
fiind stramt, balaurul ramase blocat,
iar Hercules ocoli muntele iesindu-i in
cale. Se spune ca acolo, in chei, in
locul stramt, Hercules s-a proptit atat
de tare sa dea lovitura de gratie, incat
piciorul i-a intrat in stanca, urma
acestuia o vedem si astazi.
Balaurul, de durere si aproape pe
moarte, se zvarcoli asa de tare, incat
reusi sa iasa din stramtoare si intra in
locul unde isi avea vizuina. In locul
lui au ramas urmele luptei, muntele
despicat in doua, scobiturile rotunde
din peretii de stanca si despicatura
verticala prin care abia se intrevede un
colt de cer, undeva sus de tot, lasata
de maciuca.
Hercules l-a
urmarit si i-a aplicat ultima lovitura,
omorandu-l, (...) sangele tasnindu-i cu
putere, formand izvoarele - Izbucul
Cernei iar ultima suflare iesindu-i
intr-un varf de munte, in locul stiut
astazi ca Grota cu Aburi, si in avenele
si pesterile din jur.
Legenda
mai spune in continuare, ca in timpul
luptei cu balaurul, fata care fususe
folosita ca momeala, speriata, a trecut
raul Cerna in Cheile Tasnei,
ascuzandu-se intr-o grota. Din cauza
luptei dintre balaur si Hercules si a
zguduiturilor pamantului, intrarea in
grota a fost astupata de stancile masive
pravalite de pe versanti. Hercules i-a
auzit tipetele disperate si s-a apucat
sa elibereze intrarea grotei. Insa un
bloc enorm de piatra era chiar la
intare. Hercules a incercat cu forta sa
sa-l dea la o parte, dar nu a reusit.
Atunci a luat maciuca si l-a spart in
doua, dar si o parte din grota, apoi a
luat bucatile de stanca si le-a aruncat
atat de departe ca una din ele ajunse in
mijlocul raului Cerna, in locul numit La
Bobot. Apa a fost initial oprita de
stanca, trecand apoi peste ea si formand
cascada Bobot din Valea Cernei.
Locul in care a fost grota si
spartura de maciuca, este stiut de
oameni ca Gaura Fetei si se poate vedea
din poteca ce trece pe deasupra.
Dupa lupta cu balaurul, Hercules,
trecand pe langa izvoarele cu apa
miraculoasa, in drumul lui spre Dunare,
unde il asteptau argonautii, isi aduse
aminte de vorbele batranei Corcoaia. Se
hotari sa intre intr-unul din izvoarele
termale; iesind apoi de acolo si-a dat
seama ca intr-adevar batrana avea
dreptate, fortele revenindu-i ca prin
minune, iar ranile din lupta cu balaurul
vindecandu-se pe loc.
Autor
legenda: Barbu Gheorghe.
Sunt
locuri frumoase in Romania, care oricand
pot concura cu alte destinatii din lume,
numai ca mai trebuie si cautate.
Pentru informatii:
www.carpati-valea-cernei.com
Cuvinte cheie: Baile Herculane,
Valea Cernei, Herculane
Poveste de groaza. Ce urmeaza mai jos sunt intamplari reale... Acasa la mine s-au intamplat niste lucruri ciudate... dar asta dupa 7 ani de cand a murit o strabunica de a mea.... dupa cum stiti la 7 ani [...]
articol precedent Ce nume de familie purtau evreii?. Majoritatea numelor de familie evreiesti au o origine destul de recenta. Fiind un popor exilat dintr-o tara in alta de-a lungul evului mediu, evreii au fost fortati prin intermediul unor legi [...]
articol urmator