Retrairi

Spuneti-mi, n-ati vazut cumva un sat?
Ca am plecat de mult si l-am lasat instrainat;
Azi am venit sa-l caut in sarbatoare,
Dar nu-l mai regasesc si sufletul ma doare.

Il caut peste tot, si-n Streiu'-nvolburat,
Dar malul parca plange si podu-a lacrimat,
Cararile-s schimbate si ulitele-sparte,
M-am ratacit mergand si le-am uitat pe toate.

Acasa poarta-i rupta si trista, nu stiu cum,
Iar mama nu mai este, ca sa imi iasa-n drum;
Atata dor simteam, cand ea era pe lume,
Cand ne-adunam cu totii si ne striga pe nume.

Cand povestea de mine, soptea cu un oftat:
"Vine? La vara, cred! Iubitul meu baiat,
Si lor, dragii mamii, li-i tare dor de casa.
Vin ei – acum nu pot, doar stiu ca-s sanatoasa!"

Spuneti-mi, n-ati vazut cumva o mama
Pe care am pierdut-o far' a baga de seama,
Cu ochii tristi si plansa si fara mangaiere?
Caci pentru mine ea, e cea mai mare-avere!

Acasa nu era, poate-i ascunsa-n stele
Si nu pot sa-i trimit, saruturile mele.
Ii retraiesc tarziu, trecutul plin de patimi.
Inima-mi se frange, obrajii-s plini de lacrimi.

Peste satucul meu, se lasa blanda seara,
Aveai drepatate mama, c-am sa ma intorc, la vara,
De fiecare data... mama, acasa o sa viu,
Dar ce pacat ca-s singur si este prea tarziu!

Adamut Gelu Costa
Hateg 05.07.2012