Povestea Sanzianei

Articol din categoria: Claudia Groza

propus de: Claudia Groza pe data: 18 Aug 2009
sursa: Claudia Groza

Am ascultat atatea povesti de viata incat as putea scrie carti intregi. Nu stiu de ce oamenii ma cauta, de ce au incredere in mine. Sau poate ca stiu. Cred in mine pentru ca stiu sa pastrez un secret, pentru ca stiu sa ascult si, adesea, ma rog pentru ei. Sunt o veriga intre lume si Dumnezeu.

Am cunoscut multi oameni. Pe unii, i-am ascultat ani de-a randul, pe altii doar cateva ore. Dar nimeni, niciodata nu m-a fascinat asemenea ei.

Sanziana. O femeie copil.

Stia ca imi place sa scriu. Am corespondat ani buni. Imi spunea mereu ca am talent si trebuie sa incep a scrie. Am ras atunci, rad si acum cand scriu. Intr-o zi, am mers in parc si am vorbit ore in sir. Are o poveste de viata frumoasa, trista, dar atat de vie. M-a rugat sa-i scriu povestea vietii. Mi-a garantat, razand - un ras vesel, plin de viata, emanat din sufletul ei bun - succesul.

*

O zi placuta de octombrie. Un 1 octombrie, mai exact.
Prima zi de facultate. Emotii, agitatie, nici nu stiu ce trebuie sa fac. Merg sa-mi notez orarul. Imi scriu constiincioasa in agenda cursuri, laboratoare, ore. La final, pregatindu-ma sa bag agenda in geanta, observ o fata draguta privindu-ma insistent. Zambesc.
- Nu cunosc pe nimeni. Ma numesc Sanziana si sunt studenta anul I, sectia Biologie. Suntem cumva colege?
- Posibil. Aflam indata. Anda este numele meu. Era o lista cu grupele de studenti boboci pe undeva.
- Langa secretariat am vazut-o, adauga ea repede.
Ne indreptam spre secretariat. Gasim lista si o parcugem cu atentie.
- Heee... Suntem colege de grupa. Minunat. Dumnezeu chiar ma iubeste, exclama Sanziana.

O privesc uimita.

- Dar stiu ca esti rapida, raspund zambind.
- Scuza-ma, dar imi doream atat de mult sa fim colege. Nu cunosc pe nimeni. Ai ceva care inspira incredere. Te urmaresc de cand ai intrat in incinta facultatii.
- Dat fiind faptul ca azi nu se tin cursuri, as spune sa mergem la o cafea, sa ne cunoastem.
- Cu mare drag, raspunde Sanziana.
O privesc pe furis. O femeie atat de simpla, care emana atata bunatate, bun simt, frumusete.

Inaltimea ei este de aproximativ 170m. Tocmai bine. Pielea Sanzianei are culoarea spumei de la cafeaua cu lapte. Se observa o urma de bronz. Parul carliontat, ii mangaie usor umerii. Misca brusc capul si un miros placut porneste dintre firele castanii, stralucitoare. Privirea ei te cheama sa o privesti cu atentie. Ochii mari, alungiti, de un capui superb, cald si curat, sunt atat de jucausi. Absorb frumusetea razelor de soare, verdele firului de iarba, culorile obiectelor ce o inconjoara. Genele lungi, placut conturate de putin rimel, par asa de vesele si fericite ca protejeaza ochi asa de frumosi. Buzele carnoase sunt rasfatate de putin luciu de buze transparent, care le pune in valoare.
Este imbracata sport-elegant. Picioarele - parca decupate de pe ambalajul unei perechi de ciorapi - poarta o pereche de balerini de culoarea untului. Fusta in clini, se opreste cuminte deasupra rotulelor bine conturate, fara pic de grasime in jur. Bluza pe gat ii evidentiaza gatul lung. Talia este bine conturata de bluza cambrata. Este atat de simpla! Ca bijuterii, observ o pereche de cercei minusculi, finuti, o bratara simpla, un inel cu o pietricica alba - tipul clasic de inel de logodna - si ceasul.
Mersul ii este sigur, drept, elegant, ca pe podiumurile de moda. Doar ca are gratie. Nu este tantosa. Este feminina, este placuta, atrage priviri.

- Stiu o cafenea, pe colt. Esti de acord sa poposim acolo?
- N-am nimic impotriva, raspunde Sanziana. Simt nevoia sa povestesc, sa ma descarc, sa imi fac o prietena, o confidenta.
- Sunt maestra la ascultat, dar sa nu-mi ceri sfaturi. Nu ma pricep.
- Nu. Am adunat atat de multe. Am o viata asa amestecata, pot spune. Vrea sa cred ca, daca povestesc cuiva, ma eliberez si vad totul intr-o alta lumina.

Cafeneaua se iveste in fata noastra. Nici nu am realizat cand am ajuns. Imping usa cu toata forta. O data mai fusesem aici. Amintirile incearca sa isi faca loc, dar nu le las. Cateva perechi de tineri ocupa mese razlete.

- Mergem la o masa mai retrasa? intreaba, timid, Sanziana.
- Unde vrei tu. Unde te simti in largul tau.
Ne asezam. Soseste chelnerita, ne intinde amabil meniul si ne zambeste.
Citim interesate, dar totusi grabite. Alegem Cappucino. Dam comanda.

- Deci... te ascult, draga mea Sanziana. Spune-mi ce vrei, in ce ordine vrei.

Privirea ei emana culori care se schimba cu rapiditate. Culori vii, vesele, pline de viata, apoi apar tonuri de gri, triste si umbrite. Zambetul jucaus se transforma intr-o grimasa, apoi se preschimba intr-un alt zambet, cu o alta textura.
O privesc fascinata. Putea fi o actrita minunata. Este atat de expresiva!
Vocea ei este melodioasa, si are inflexiuni. Sesizezi tonuri diferite, simti trairea, vizualizezi scena povestita. Fata asta are har de povestitor...

- Nu stiu daca sunt capabila sa urmez aceasta facultate. Nu imi place, nu am chemare spre asa ceva. Te rog din suflet sa imi fii alaturi, sa ma ajuti daca ma impotmolesc, daca nu inteleg anumite lucruri. Nici nu vreau sa ma gandesc la disectii. Cred ca acele zile vor fi cosmar pentru mine. Sunt asa de moale, ca sa nu spun fraiera, sau proasta pe de-a dreptul. Toata viata mi-am ascultat parintii, in special mama. Chiar daca stiam ca nu pot duce la capat anumite activitati, ca nu am aptitudini, m-a fortat sa incerc. Mi-am dorit sa practic volei. Cred ca aveam talent. Am jucat o perioada in scoala generala. M-am oprit, caci le era sa nu ma pierd in drumurile spre antrenamente. Imi merit soarta. Niciodata nu m-am luptat pentru visele mele. Nu am adus argumente. L-am luat pe nu stiu, nu pot, nu sunt in stare in brate. Aceste verbe mi-au fost inoculate - vreau sa cred ca inconstient - de mama. Ele curg si acum prin sangele meu. Oare ma voi purifica vreodata de ele?

Ochii Sanzianei sclipesc. Lacrimile ii joaca intre pleoape ca niste stelute argintii.
Ne sunt aduse cestile de Cappucino. Cu mana usor tremurand, amesteca energic lichidul fierbinte, incropind cele doua pliculete de zahar brun.
"Constientiz ca este o femeie puternica. Clar isi doreste sa reuseasca in ceea ce face. Are planuri tinta cu siguranta" isi spunea Anda pentru sine.

- Mi-am dorit foarte mult sa urmez un profil uman. Voiam cu ardoare sa citesc foarte mult, sa studiez literatura universala, simteam ca sunt facuta pentru asta. Mi s-a impus sa fac chimie-biologie, in speranta ca voi deveni medic, candva. De parca medicina e asa, pentru orisicine! I-am infruntat atunci. Nu m-am dus sa fac optiunile. Dar, m-a inlocuit tatal meu. A reusit sa ma inscrie unde a vrut. Sa iti povestesc chinul cumplit al tezelor la fizica si chimie din liceu? Nu are rost. Credeam ca nu se mai termina. Au fost ani de tortura psihica pentru mine. Voiam sa dau admitere la facultatea de litere, sectia de filologie. Trebuia sa ma meditez. Aveam multa materie de recuperat. Nu ne permiteam. Parintii mei nu au investit foarte mult in educatia mea. Si nici in a surorii mele. Ea este talentata. Voia sa mearga la liceul de arta plastica Nicolae Tonitza. I-au frant aripile din start. Au nenorocit-o si pe ea cu chimie-biologie. Nu vreau sa ma crezi nerecunoscatoare, dar m-ar fi ajutat daca erau mai libertini, daca stiau sa comunice cu noi, sa ne puna pe hartie avantaje si dezavantaje, sa ne dea dreptul de a alege. Sincer, Anda, ma tem ca mi-am distrus viata. Incerc sa fiu optimista si sa ma gandesc ca voi fi licentiata in biologie si ca voi face ceva care sa-mi placa. Dar, mi-e teama! O viata intreaga sa fiu legata de o diploma care nu imi va aduce nicio satisfactie, nicio bucurie.

Sanziana priveste pe fereastra ce da in bulevard. O lacrima ii aluneca din causul ochiului drept. E o lacrima ce sapa adanc in finetea obrazului ei, dar, simt ca atinge si sufletul.
Intind mana, o acopar pe a ei, spunand:
- De acum incolo, nu mai esti singura. ti-ai castigat o prietena, o confidenta si un ajutor in ale biologiei. Vei gasi ceva din tot domeniul acesta vast care sa te atraga. Sunt convisa. Hei! Stii vorba aceea? Nu-i dracul atat de negru. Unde-s doi puterea creste! Fruntea sus si zambet la purtator!

Facem schimb de numere de telefon, radem cu pofta, achitam nota si ne bucuram de prietenia ce s-a legat in acea zi de octombrie, caldut si bland.

Scaunul. Marti, 30 iunie, este Ziua Portilor Deschise la institutul unde cercetez... ma joc de-a cercetarea. Vor veni invitati de soi, neamuri alese, ministri si directori, toti alesi pe [...]
articol precedent
Lauda de sine. Toti am auzit de proverbul romanesc: Lauda de sine nu miroase-a bine. Nu stiu daca lauda de sine este legata de increderea de sine. Dar, am intalnit oameni destepti, frumosi, cu realizari [...]
articol urmator

X de Moldova

Claudia Groza : : Marti, 24 Nov 2009

Cele doua prietene, Lia si Ela - final

Claudia Groza : : Miercuri, 30 Mar 2011

Domnul Trandafir...

Claudia Groza : : Joi, 18 Iun 2009

Virgula buclucasa: cand se pun virgulele in text?

Claudia Groza : : Marti, 6 Iul 2010

Povesti personalizate

Claudia Groza : : Vineri, 1 Iul 2011

Picatura de ploaie

Claudia Groza : : Vineri, 28 Mai 2010

De ce citim? De ce citim?

Claudia Groza : : Joi, 27 Mai 2010

Verbe

Claudia Groza : : Joi, 20 Aug 2009

Martisor, dragut si iubaret

Claudia Groza : : Luni, 22 Feb 2010

Gandul Rau si Gandul Iubirii

Claudia Groza : : Vineri, 5 Iun 2009

Povesti parodiate (in an de criza)

Claudia Groza : : Joi, 25 Feb 2010

Cele doua prietene, Lia si Ela - partea a 2-a

Claudia Groza : : Luni, 28 Mar 2011

Cele doua prietene, Lia si Ela

Claudia Groza : : Duminica, 27 Mar 2011

Departe... (Vreau sa-l vad...)

Claudia Groza : : Vineri, 19 Aug 2011

Povestea oului Povestea oului

Claudia Groza : : Miercuri, 27 Mai 2009