Amintiri... Ganduri... Trairi...

"Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la"... Preasfintitul Damaschin, simt un gol in stomac. Nu-mi vine sa cred ca stau la masa si scriu un articol despre Episcopul nostru la timpul trecut.

In urma cu cativa ani, la putin timp dupa ce a aparut revista pe care o tii in mana - draga cititorule - am fost la Sfanta Episcopie cu doua articole. Am intrat la Preasfintitul si i-am cerut binecuvantarea sa public unul din ele in revista, spunandu-i ca incerc sa descretesc fruntile colegilor mei. Mi-a luat foile din mana, s-a uitat la mine, parca neincrezator, le-a citit si... "in fiecare luna, o pagina din revista este a ta."

M-am bucurat enorm de mult. Simteam ca intrasem intr-un colectiv de oameni deosebiti, truditori si ganditori ai acestei reviste. De anul nou care a urmat, parintele consilier cultural mi-a sugerat ca ar fi frumos din partea mea daca as vorbi in numele preotilor din Episcopie la receptia oferita de Preasfintitul cu ocazia noului an.

A fost o onoare pentru mine, iar dupa ce am vorbit, cand m-a sarutat, mi-a soptit: "Sa-l trimiti la revista". In articol, printre altele, dupa cateva glume, il rugam sa zambeasca mai des. In 2006 si 2007, in lunile septembrie (era nascut de ziua Crucii, pe 14 septembrie... ce zi!?! si a trecut in lumea dreptilor in saptamana luminata...) am scris cate un articol, intr-unul dintre ele visam ca ii faceam cadou o caramida din zidul bisericii de la Nevoiesti care are peste 350 de ani. Aminteam ca si George Bush oferise cadou, o caramida, din zidul Berlinului, care nu avea decat 50 de ani, comandantului navei, pe care avusese loc conferinta de la Malta in 1989. Am trimis articolul cu strangere de inima, gandindu-ma ca s-ar putea sa se supere pe indrazneala mea. Nu a fost asa. Am dat telefon la Sfanta Episcopie si m-am interesat curios de reactia Preasfintitului. "Nu va faceti probleme, parinte, a venit raspunsul, s-a amuzat copios si ne-a spus sa-l publicam!"

In septembrie 2008 am incercat sa-i scriu un portret. Am scris doua saptamani dar nu mi-a placut cum iesea textul. Am luat atunci o hotarare pe care acum o regret profund; nu am mai scris nimic in luna aceea. Cand a aparut revista, nu se amintea nimic de ziua Preasfintitului. Mi-am pus o mie de intrebari si mi-am dat tot atatea raspunsuri, dar gandisem, ca ar fi fost o indrazneala prea mare, sa scriu trei ani la rand despre ziua Intaistatatorului nostru. Marti, pe 7 aprilie anul acesta am fost la Episcopie, si dupa ce parintele consilier Paduraru mi-a pregatit intrarea, am stat de vorba cu Preasfintitul aproape o jumatate de ora. I-am prezentat o situatie, apoi i-am spus: "Daca reusesc, nu-mi pare rau ca am ramas preot la Negoiesti." Mi-a raspuns rar, incet, cu o blandete in glas care mi-a placut: "Parinte... nu trebuie... sa gandesti... asa; trebuie sa facem ceva pentru istoria noastra!" A fost de doua ori la mine in casa, odata pe 9 august 2002 impreuna cu domnul Razvan Theodorescu.

Voi spune copiilor mei ca in catedrala din Slobozia doarme somnul de veci un Bland Episcop care m-a sarutat pe frunte. Am blestemat moartea cu bocetul Sofiei Vicoveanca din filmul Ciuleandra. Daca odinioara l-am rugat sa ne zambeasca mai des, si nu s-a suparat, daca i-am oferit cadou o caramida, si nu s-a suparat, sper sa nu se supere daca voi incheia aceste randuri cu versurile cantate de Ducu Bertzi:

"Vis de argint si de petale
Cuibul tau e sus pe creste
Raza ta-ti coboara-n cale
Mai frumos ca-ntr-o poveste.

Floare ninsa-n varf de stanca
Mai presus de nori si stele
Cine oare sa te ajunga?
Numai dorurile mele.

Floare de lumina vie
Zambet cald de dimineata
Te astept de o vesnicie
Te-ntalnesc odata-n viata."

Preot Nicolae Trusca, Parohia Negoiesti