propus de: Valeriu Cercel pe data: 12 Mar 2011
sursa: Valeriu Cercel
Am ajuns sa cred si eu, dandu-le mare
dreptate
alora ce zic mereu ca
femeile-s ciudate,
Intru-n baza cu
nevasta, sictirita pe-undeva,
Ca in
dimineata asta i-as fi zis ma-sii ceva
Nasparliu, bine’nteles, ca-mi
tot sare-n sus de snur,
Iar eu,
caracter ales, n-am cu ea nimic, v-o
jur;
Deschid usa,-n zori, la hol,
aia care da afara
Si ce vad, un
geamantan barosan chiar langa scara (!?)
Trei sacose, patru plase, alea mai
voluminoase,
Printre care, cu
stupoare, soacra-mea-n carne si oase;
Somnoros, privind la ea,
scarpinandu-ma la ochi,
Numar ce
bagaje-avea, sa nu-i fie de deochi !
Insa dumneaei, nimic, nici "bon
jour", nici "bun gasit"
Ori in gat,
macar un pic, sa imi sara c-a sosit,
Ma ia scurt, fara pupici, intreaband
printre lentile :
"Pot sa stau si eu
aici... cam vreo trei sau patru zile?"
"Poti sa stai si-un an, si doi!", ii
raspund cu nonsalanta,
Inchizand usa
‘napoi, chiar... tinandu-ma de
clanta,
Altceva nu-mi amintesc sa-i
fi zis, si ma consum
Ca nu pot s-o
potolesc pe nevasta-mea nicicum !
Valeriu Cercel
Zvonuri carpatine. Se aud la Detunata, cum Humorul are gura, Babele, batu-le-ar Toaca, trancanind pe aratura, Cum se vaita Moldoveanu si Neagoiu,-n defileu, C-au uitat ce e Gaina, ori, ce-i ala... Penteleu, [...]
articol precedent Mama. Din amintiri ce se destrama,-n amurgul vietii, regasesc Mereu, parca, o alta mama, care, la varsta mea, firesc, Am inteles ce se-ntampla, cum altfel ea mi-a aparut Prin ochii si prin [...]
articol următor