Harap Alb cel negru - fabula esopica

A fost odat’ un rob Harap,
Negru pe-ntregul trup si cap:
Un abisinian focos,
Frumos, vanjos, dar abanos,
Ciocolatiu, negru, ivoriu,
Funebru, tern si derizoriu.
L-au poreclit "Negru de fum",
De parca luase foc acum.

Il cumparase un Stapan,
Putin candriu, putin hapsan.
Stapanu-sau s-a prins de schema:
- Ba, tu te-ai dat cumva cu crema?!

Esti prea murdar, un porc mistret,
De nespalat, ai parul cret!
Parc-ai fi corb, cioroi, ori laie!
Sa treci imediat la baie!

Negrul, jignit si suparat,
S-a imbaiat inversunat;
Dar a ramas ca mai intai,
Cand in hardau intra: negrui!

- Nebunule, iti razi de mine?
Striga Stapanul – freaca bine!
Hai, du-te-napoi la baie,
Si freaca-te de te jupoaie!
Las’, ca te fac eu alb ca varul,
In pumni sau te albesc cu parul!

Se freaca iarasi tuciuriul
Sa-l multumeasca pe candriul:
Dar geaba al frecus turbat,
Nu da de alb, nici gri tarcat.

Striga Stapinul: - Fara mila,
Trei robi frecati pe Arapila!
Si dus fu la izvor zglobiu
Sa-l faca alb sau roz-albiu,

Iar in cascada de paraie,
L-au sapunit sa il inmoaie
Si l-au frecat si-nnebunit,
Pan’ ce Negrila a racit.

Doftoricit, cu oblojeala,
L-au luat din nou la sapuneala:
Facura circ la feredeu,
La rau, la put, la helesteu...

Unde vedeau un ochi de apa –
Galdan, lac, rau, sant, balta, groapa,
Frecau smolitul in nestire,
Doar s-o schimba la ten, la fire...
Va da, ma rog, de alb, o tara...

Si, in sfarsit, il omorara! -
Muri, ca boala, de-o soneala,
De al frecus, de tarnoseala,
Un om ca bradul, om in floare,
Dar omorat in scaldatoare!

MORALA:

Din Corb n-om face curca,
Si nici din Sobolan vreo Nurca!
E ca si cum, vopsind o Cioara,
Ii zicem porumbel cand zboara.

Sunt oameni fel de fel – cum vor,
Asa traiesc, asa si mor!
Degeaba ne muncim ca prostii
Sa facem domn din rasul obstii! –

Mai bine – bata-va Norocul
Ati potrivi, omul si locul!