Adio, Soni!

Poezie dedicata prietenului meu, Soni.

Vorbeste-mi trist, caci viata mi-e bolnava,
Ursita m-a tratat cu ura:
In loc sa-mi toarne viata cate-o picatura,
Mi-a pus, in sange, picaturi otrava.

Cand voi pleca, vreau sa ma pierd usor
Si stiu ca nici nu s-ar putea altfel:
Nu pot sa neg, ma asteptam sa mor,
Dar tot vroiam sa mai traiesc nitel.

Mi-e fata-negurata ca o masca
Si-n ochi lumina-i gata sa se stinga...
Vreau zambetul fetitei mele sa luceasca,
Si ca o raza, in suflet sa-mi patrunda.

In clipa cea din urma a revederii,
As vrea sa plec cu inima–mpacata,
Ca alor mei, mereu le va fi bine
Si n-or cunoaste greul niciodata.

Nu-mi mai aduceti flori tarzii, sihastre,
Nici crizanteme rosii, inflorite -
Caci primavara mea nu mai renaste,
Ci-i trista... ca o toamna pe sfarsite.

Pastreaza-mi mana mea, intr-ale tale,
Sa stam tacuti, asa, sotie, amandoi.
Nu simti ce singuri am ramas pe lume?
Si parca-n viata asta, suntem numai noi.

De catva timp, in fiecare seara
Mi-aduce somnul cate-un vis ciudat
Si-atat de trist, ca nu mai stiu prea bine,
Dac-am trait... sau numai am visat!

DUMNEZEU Sa-L ODIHNEASCa!
Hateg 24 AUGUST
Gelu Costa