Sursa: Evenimentul Zilei Online din 29
iunie 2006
(http://www.evz.ro/article.php?artid=263
675)
Ovidiu Nahoi arata
legatura dintre "topul nesimtirii" si
esecul turismului romanesc.
Nu-i un morman de fiare vechi,
dar e pe aproape.Exista, poate, o suta
de raspunsuri valabile la o intrebare
care revine obsedant, in fiecare inceput
de vara, de cativa ani incoace: de ce
n-avem turism? Intr-adevar, turismul a
parcurs in Romania, cu o incredibila
seninatate, drumul de la promisiune la
vis si de acolo la himera.
Putem invoca, drept raspuns, ritmul
lent al reformelor. Corect. Una era sa
ne vindem frumusetile tarii prin
1990-1991, fie si pe un dolar gaurit,
unor operatori din strainatate. Ei ar fi
stiut pretentiile neamtului, suedezului,
britanicului sau ale altui turist cu
staif si punga plina. Dar startul
privatizarii a trebuit sa astepte un
deceniu.
Iar primii veniti si
serviti au fost clientii de partid
autohtoni, cunoscatori ai tuturor
scamatoriilor posibile si imposibile,
dar afoni la un capitol esential:
capacitate de atragere a turistului de
calitate. Mentalitate de smenar,
servicii asijderea - aceasta este
imaginea de ansamblu, cu scuzele de
rigoare fata de cazurile de exceptie ale
celor care intr-adevar se zbat si chiar
reusesc sa ofere calitate!
Putem invoca, bineinteles, si starea
deplorabila a infrastructurii. Om fi
avand noi niste munti nici prea-prea,
nici foarte-foarte (cine vrea
"originalul" are, in definitiv, la
dispozitie Muntii Alpi!). Om fi avand
noi vreo 60 de kilometri de plaja la
Marea Neagra cu care putem spera sa
rupem o bucatica din potul pe care si-l
adjudeca an de an grecii, croatii sau
turcii, cu mii de kilometri de litoral
exploatabil.
Om fi avand o
Delta a Dunarii cu totul unica si vreo
cateva zeci de statiuni balneare,
adevarate mine de aur exploatate in mod
execrabil. Degeaba avem insa toate
acestea daca nu avem si drumuri,
parcari, aeroporturi, canalizari si tot
ce mai este necesar pentru un strain
caruia ii place exotismul, dar nu-si
imagineaza viata fara niste minime
cuceriri ale civilizatiei, cum ar fi
dusul sau asfaltul.
Putem
invoca alte si alte motive, cum ar fi
dezastruoasa mostenire a unui turism
prafuit de tip sindicalist, durata mica
a sezonului de vara in comparatie cu
statele din regiune, cu clima
mediteraneana, saracia, imaginea proasta
a tarii in ochii investitorilor straini,
inabilitatea promovarii ofertei
turistice (ce clipuri inspirate au tari
precum Croatia sau Muntenegru, difuzate
pe Euronews si pe alte canale TV
internationale!)
Dar chiar daca
maine, printr-o vraja, am reusi sa
remediem toate aceste motive, tot n-am
reusi sa dam un branci intepenitei
noastre industrii turistice. Si asta,
fiindca n-am actiona in punctul dureros
si esential al comportamentului
romanesc.
Pana la urma, intre
esecul perpetuu al turismului si
"clasamentul" care situeaza capitala
tarii printre cele mai "nesimtite" mari
orase ale lumii exista o legatura
indestructibila.
Turismul nu
inseamna sa vinzi numai peisaje, muzee,
bai de namol sau scaldat in mare.
Succesul inseamna sa creezi o atmosfera,
sa oferi un zambet, sa lasi o impresie.
Pana la urma, o vacanta reusita
inseamna un mozaic colorat, alcatuit din
mii si mii de mici piese reprezentand
tot atatea clipe in care te bucuri ca ai
iesit pentru un timp din lumea ta de zi
cu zi si ai descoperit o alta, noua si
interesanta.
Ne place sa ne
consideram un popor ospitalier - si
poate ca oamenii de pe la noi chiar sunt
asa, dar numai luati unui cate unul.
Problema este ca nu stim cum sa facem
din milioane de ospitalitati individuale
una colectiva.
Luptandu-ne in
aceasta jungla a Romaniei de zi cu zi si
inca nevindecati total de trauma
comunista, am uitat cum sa convietuim si
cum sa le facem celorlalti viata mai
frumoasa. Iar lucrul acesta nu are cum
sa nu se sesizeze in turism, vazut pe
plan mondial exact ca o "industrie a
ospitalitatii"!
Sursa:
Evenimentul Zilei Online din 29 iunie
2006
(http://www.evz.ro/article.php?artid=263
675)