Inocenta

Am ajuns sa cred si eu, dandu-le mare dreptate
alora ce zic mereu ca femeile-s ciudate,
Intru-n baza cu nevasta, sictirita pe-undeva,
Ca in dimineata asta i-as fi zis ma-sii ceva
Nasparliu, bine’nteles, ca-mi tot sare-n sus de snur,
Iar eu, caracter ales, n-am cu ea nimic, v-o jur;
Deschid usa,-n zori, la hol, aia care da afara
Si ce vad, un geamantan barosan chiar langa scara (!?)
Trei sacose, patru plase, alea mai voluminoase,
Printre care, cu stupoare, soacra-mea-n carne si oase;
Somnoros, privind la ea, scarpinandu-ma la ochi,
Numar ce bagaje-avea, sa nu-i fie de deochi !
Insa dumneaei, nimic, nici "bon jour", nici "bun gasit"
Ori in gat, macar un pic, sa imi sara c-a sosit,
Ma ia scurt, fara pupici, intreaband printre lentile :
"Pot sa stau si eu aici... cam vreo trei sau patru zile?"
"Poti sa stai si-un an, si doi!", ii raspund cu nonsalanta,
Inchizand usa ‘napoi, chiar... tinandu-ma de clanta,
Altceva nu-mi amintesc sa-i fi zis, si ma consum
Ca nu pot s-o potolesc pe nevasta-mea nicicum !

Valeriu Cercel