Un lepros si-un ardealean
De sunt
prieteni, ... habar n-am,
Uite asa
din intamplare,
Au ajuns la
inchisoare.
Nu sunt rude, nici
amici,
Dar s-au intalnit aici,
Ca doi oameni, care fura,
Impart
singuri, o celula.
Ion al
nost’, c-asa il cheama,
Molfaind la o pastrama,
Mai, sa
mi-l apuce strechea,
Cand ii cade
celuilalt, urechea.
asta,
far’ vreo apasare,
Se ridica
in picioare,
O-nsfaca de jos,
albastra,
Si-o arunca pe fereastra.
Apoi, nu mic-a fost mirare
Si-l trezeste din visare,
Cu
aceiasi nepasare
Hop si-un deget la
picioare!
Leprosul, absent si
calm
Il arunca... tasti, pe geam.
Ion privea cum din odaie
Tot
zburau la maruntaie.
Ardeleanul
consternat,
Tare s-a mai suparat:
- Ma, da tare prost ma crezi!
Cred ca vrei sa evadezi!