Jignire fara temei (Frumoasa de pe peron incearca sa urce in tren)

Norocos cum sunt din fire,
Pentru a mea perfectiune,
Am fost trimis, la Sinaia,
Intr-o delegatiune.

S-a oprit trenu-n Simeria,
Lume multa si agitata,
Printre calatori, se impinge,
Si-o frumoasa-ntarziata.

Cum avea rochita stramta
Si cu nasturi multi pe spate,
Vrea sa urce, dar surpriza!
Rochia-i stramta si nu poate.

Trece mana-i mititica
Roza ca un plasture,
Inspre spate, si gingasa,
Ea deschide-un nasture.

Imposibil sa se urce
Dar ca orisice femeie
Isi mai trece manusita
Si-nc-un nasture descheie.

Dar cum treapta-i inaltuta
E aproape imposibil!
Ce sa faca, biata doamna?
Vai, momentul e penibil!

Mai deschide inca unul,
Dar zadarnic, ii e dorul,
Nici acum nu poate doamna
Sa ridice-n sus picorul.

Iara eu, cum stam in urma-i
Fara niciun fel de forma,
O apucai de mici contururi
Si o saltai sus pe platforma.

Doamna, rosie la fata,
Fulgerand priviri haine,
Se intoarce si imi spune,
Bombonind: - Nu ti-e rusine?

- N-ai dreptate, papusica,
Nu la mine este vina –
Dumneata te superi, fiindca,
Vrand s-ajut, pusai eu mana?

Noroc ca sunt fire iute,
Vigilent, c-apoi te miri,
Ramas cu nadragii-n vine,
Ma vedeam seara la Stiri!

Caci eu nu ti-am spus nimica
Pe cand cu degetele dragi,
Hopa!-mi descheiai in pripa,
Nasturii de la nadragi.