Spuneti-mi, n-ati vazut cumva un sat?
Ca am plecat de mult si l-am lasat
instrainat;
Azi am venit sa-l caut
in sarbatoare,
Dar nu-l mai regasesc
si sufletul ma doare.
Il caut
peste tot, si-n Streiu'-nvolburat,
Dar malul parca plange si podu-a
lacrimat,
Cararile-s schimbate si
ulitele-sparte,
M-am ratacit mergand
si le-am uitat pe toate.
Acasa
poarta-i rupta si trista, nu stiu cum,
Iar mama nu mai este, ca sa imi
iasa-n drum;
Atata dor simteam, cand
ea era pe lume,
Cand ne-adunam cu
totii si ne striga pe nume.
Cand povestea de mine, soptea cu un
oftat:
"Vine? La vara, cred! Iubitul
meu baiat,
Si lor, dragii mamii,
li-i tare dor de casa.
Vin ei
– acum nu pot, doar stiu ca-s
sanatoasa!"
Spuneti-mi, n-ati
vazut cumva o mama
Pe care am
pierdut-o far' a baga de seama,
Cu
ochii tristi si plansa si fara
mangaiere?
Caci pentru mine ea, e
cea mai mare-avere!
Acasa nu
era, poate-i ascunsa-n stele
Si nu
pot sa-i trimit, saruturile mele.
Ii
retraiesc tarziu, trecutul plin de
patimi.
Inima-mi se frange,
obrajii-s plini de lacrimi.
Peste satucul meu, se lasa blanda
seara,
Aveai drepatate mama, c-am sa
ma intorc, la vara,
De fiecare
data... mama, acasa o sa viu,
Dar ce
pacat ca-s singur si este prea tarziu!
Adamut Gelu Costa
Hateg
05.07.2012