Plimbare cu taxiul

Sursa: Acest articol a fost trimis pe site fara precizarea autorului / sursei. Daca aveti cunostinta despre acestea, va rugam sa lasati un comentariu la acest articol. (vezi mai jos in pagina). Multumim.


Acu douazeci de ani lucram ca taximetrist sa ma intretin...

Cand am ajuns la 2:30 AM, cladirea era acoperita in intuneric, cu exceptia unei singure lumini la parterul unei ferestre...
In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si ar pleca.
Dar am vazut prea multi oameni saraci care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa.
Deci am mers si-am batut la usa. " Doar un minut" raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta.
Auzeam ceva tras de-a lungul pardoselii. Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe ea, ca o femeie dintr-un film din anii '40.
Langa ea avea o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-a mai locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri. Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla.
"Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?" intreba ea.
Am dus valiza la masina si m-am intors sa sa o ajut. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea.
"Nu e mare lucru" I-am zis eu.
"Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata"
"Oh, sunteti un baiat asa de bun!" zise ea.
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat:
"Ai putea sa conduci prin centrul orasului?"
"Nu este calea cea mai scurta" am raspuns rapid.
"Oh, nu conteza" spuse ea. "Nu ma grabesc. Eu acum merg spre ospiciu...".
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori...
"Nu mi-a mai ramas nimeni din familie..." a continuat ea. "Doctorul spune ca nu mai am mult timp..."
In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit.
"Pe ce ruta ati vrea sa merg?" am intrebat.
Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei locuiau cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata. Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si statea acolo in intuneric, contempland in tacere.
Cum prima geana de soare se arata la orizont, mi-a spus dintr-odata: "Sunt obosita... Hai sa mergem."
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse. Era o cladire ieftina, o casa mica, cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita. Doi oameni au venit spre taxi cum am ajuns acolo. Erau atenti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa.
Femeia era deja asezata intr-un scaun cu rotile.
"Cat va datorez?"a intrebat, in timp ce-si cauta portmoneul.
"Nimic" am zis.
"Dar trebuie si tu sa te intretii."
"Nu va faceti griji... sunt si alti pasageri" am raspuns.
Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si am imbratisat-o. Ea m-a strans cu putere..
"Ai facut unei femei in varsta o bucurie" spuse ea. "Multumesc."
I-am strans mana si am plecat in lumina diminetii.
In spatele meu, o usa se inchidea... Era sunetul de incheiere al unei vieti...
Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru. Am condus pierdut in ganduri... Pentru tot restul zile de-abia am putut vorbi.
Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios, sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?...
Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?...
Uitandu-ma in urma, nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata.

Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete. Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere - frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva mic, neinsemnat.


Sursa: Acest articol a fost trimis pe site fara precizarea autorului / sursei. Daca aveti cunostinta despre acestea, va rugam sa lasati un comentariu la acest articol. (vezi mai jos in pagina). Multumim.