Regula nr. 1: simplul angajat nu
gandeste. Aceasta nobila indatorire le
revine zeilor olimpieni din felurite
esaloane de conducere. El e un simplu
angajat. Face ce i se spune.
Corolar: la nivelul lui ierarhic, si
managerul poate fi la randul sau un
simplu angajat si, in aceasta calitate,
este supus Regulii nr. 1 in orice
privinta care poate fi perceputa ca
tinand de atributiile unui manager de
rang superior.
Regula nr. 2:
simplul angajat nu are initiativa. Orice
situatie iesita din comun pe care o
intalneste e intampinata cu ridicari din
umeri si declinarea calitatii de simplu
angajat.
Regula nr. 3: simplul
angajat nu are intelegere pentru nimeni.
Poti fi mort de foame, rebegit de frig,
cu familia pe strada la 3 noaptea la -10
grade, nu conteaza. Omul te intelege,
sigur, dar asa, personal, ca de la om la
om. Ca reprezentant al institutiei,
insa, nu poate face nimic, pentru ca
asta ar implica abaterea de la Regulile
nr. 1 si 2. Nu-ti poate da un ceai sau
un pahar cu apa, nu iti poate deschide
usa de la sala de asteptare, nu te poate
lasa sa stai in ghereta portarului pana
nu da un telefon sa vada daca Olimpul te
lasa sa-ti iei masina din parcare in
afara orelor de program, desi acelasi
Olimp a facut sa ajungi acolo la acele
ore.
Cea mai absurda, insa, e
Regula nr. 4: simplul angajat respecta
cu tarie si abnegatie toate regulile,
oricat de absurde, care fac rau altora,
in timp ce le incalca pe cat poate pe
cele care-i fac rau lui. Pentru ca, nu e
asa, e doar un simplu angajat. Si toata
lumea fura si insala. Cu ai mari in
frunte, ‘tu-le rasa lor de hoti!