Arta infrumuseteaza, transforma,
anticipa, trage un semnal de alarma,
lumineaza si intuneca, ne captiveaza si
ne pune pe ganduri. Ce se intampla oare
cand exprimarea sincera a unei suferinte
din iubire devine un model ad-litteram
de urmat pentru cei care te asculta, te
citesc, te ating? Arta are rol de
transfigurare si limitele ei nu sunt
intelese, fiind adesea luate ca repere
de existenta, de real. Fanatismul in
muzica este cel mai bun exemplu in acest
sens. Nu mai devreme de zilele trecute
auzeam cu totii cum, dupa aflarea mortii
lui Michael Jackson, un tanar fan s-a
sinucis. In acest caz, arta a devenit
realitate. In literatura, "suferintele"
lui Werther pentru iubita sa Lotte au
creat isterie in randul cititorilor de
secol XVIII. Puterea cuvintelor a fost
potentata de catre cititori, iar sensul
literar, ideatic al actiunii suicidale,
ignorat si luat drept altceva, intr-un
mod prea propriu, la limita
identificarii.
Exista in aceste
gesturi ultime o semnificatie mult mai
puternica a sentimentelor care covarsesc
puterea de a mai trai si care se
finalizeaza prin curmarea propriei
vieti. Isi mai aminteste cineva de sotia
lui Stefan Augustin Doinas, care s-a
sinucis dupa decesul poetului? Inainte
de Elvis, Beatles, de acei "the Gods of
Rock", de Kurt Cobain, Michael Jackson
si lista e deschisa (din pacate), muzica
a exprimat suferinta si chiar a
produs-o! Gloomy Sunday este primul
dintr-o astfel de lista si poate cel mai
elocvent.
Gloomy Sunday (in
maghiara, Szomoru vasarnap) este un
cantec scris de Javor Laszlo, iar muzica
a fost semnata, in 1933, de compozitorul
si pianistul Seress Rezso. In 1933,
Seress este parasit de catre iubirea
vietii sale. Distrus, cu inima
spulberata, scrie acest cantec.
Versurile originare sunt acestea:
Gloomy Sunday, with hundred white
flowers
in the chapel, beloved one,
I waited in prayer.
That Sunday
morning, my dreams were chasing.
Yet
the chariot of my sorrow
came back
without you.
Forever since then are
so sad all my sundays -
tears are my
drink, and the bread I eat sorrow.
Gloomy Sunday.
On my last
Sunday, belovéd,
oh come to me!
There'll be a priest too,
a coffin,
a catafalque, a shroud.
Also then,
flowers will await you,
flowers -
and a coffin. Beneath flowering trees,
I will take my last ride.
And my
eyes open wide for a last glance upon
you.
Don’t be scared of my
eyes, still in death I will bless you...
Last Sunday.
Duminica
trista,
cu sute de flori albe in
capela, iubito,
am asteptat-o in
rugaciune.
Asta duminica dimineata,
visele mele te-au bantuit.
Si
totusi, mesagerul amaraciunii mele s-a
intors fara tine.
De atunci sunt
tot asa de trist in fiece duminica,
lacrimile-s potiune, si
painea-cea-de toate-zilele mi-e hrana
amara.
Duminica trista
In
cea din urma duminica, iubito,
Vino
spre mine! iti voi fi deopotriva
parinte,
sicriu, catafalc ori
giulgiu.
De asemenea, atunci, cununi
te vor astepta,
da, cununi - si un
sicriu, inflorite sub copaci,
voi
sa-mi iau ultima plimbare.
Si cu
ochii larg deschisi pentru o ultima
privire asupra-ti,
nu ai teama de
ochii mei, inca in nefiinta,
voi sa
te binecuvantez …
Ultima
duminica.
Despre autorul
acestui "imn al sinucigasilor" se spune
ca ar fi cea mai trista vedeta a tuturor
timpurilor, a carui existenta mizerabila
se afla in spatele pianinului din
restaurantul Kispipa, devenit azi un
adevarat muzeu si loc de interes
turistic pentru cei interesati de
povestea... reala.
Autorul a
incercat de asemenea sa se sinucida,
aruncandu-se de la fereastra locuintei
sale in 1968. Nu a murit, a
supravietuit, dar s-a omorat mai tarziu
la spital, cu ajutorul unei sarme care
ii sustinea piciorul in ghips.
Informatiile sunt oricum contradictorii
si imbracate in tonuri puternice de
legenda.
In vremea cand a fost
scris acest cantec, au existat legende
urbane conform carora 17 persoane din
Budapesta s-au sinucis sub imperiul
versurilor si armoniilor muzicale
ravasitoare, ulterior fiind interzis in
Ungaria. Atunci si acum cantecul
impresioneaza prin modul atat de
melodramatic pe care il degaja fiecare
interpretare, chiar si atunci cand
traducerea in multe limbi ar fi putut
constitui o piedica, o deformare. Nu e
cazul, deoarece muzica are un efect mult
mai puternic ca versurile insele.
Prin '40, cantecul a ajuns in
America. Aici, a devenit un hit dupa ce
a fost cantat de Billie Holliday,
supraintitulat "Hungarian Suicide Song".
Dupa asta, restul e istorie si...
coveruri, printre care merita amintite:
Sarah Vaughan, Ray Charles, Serge
Gainsbourg, Ray Charles, Marianne
Faithfull, Björk, Sarah Brightman,
Portishead, Elvis Costello, Marc Almond
etc.
Nu trebuie omis nici
filmul Ein Lied von Liebe und Tod (Un
cantec despre iubire si moarte), din
1999. Despre un alt Sunday, de data asta
politic si "bloody" din Irlanda, cu alta
ocazie!