Cele doua prietene, Lia si Ela - partea a 2-a

Agitatia se intetea. Tatal Liei alertase politia, pentru ca fiica lui nu ajunsese acasa. A sunat la toate spitalele, dar in zadar. Invatatoarea a cautat la casele de copii din apropierea scolii. Nimeni nu stia nimic.
Ela era speriata de amploarea cautarilor. De fapt, se astepta sa fie astfel.

- Sigur nu stii nimic de Lia? Nu ti-a marturisit nimic? Promit ca nu-i marturisesc cine mi-a dat indiciul, spuse tatal fetei cu vocea tremuranda, obosit, speriat, caci se simtea vinovat.
- Daca as sti v-as divulga secretul. Insa chiar nu am habar unde poate fi, grai Ela si izbucni in plans.
Mama ei o stranse la piept si-o linisti, mangaind-o pe par.
- O vom gasi draga mea, nu te speria! se auzi o voce calma.

*

Zilele treceau si cu ele saptamanile. Politia nu avea alt raspuns decat: “Nu avem noutati in cazul disparitiei fiicei dvs. Ne pare rau”.

Tatal Liei era tot mai abatut, fara chef de viata, lipsit de vlaga. Desi nu o arata, Lia era sufletul lui, lumina ochilor sai. Si-a neglijat sotia, care din cauza rautatii acumulate in suflet s-a imbolnavit de inima. Starea sanatatii ei se agrava.
- Imi pare rau. Lia a disparut din cauza mea, a felului cum m-am purtat cu ea. Nu am constientizat ca este o fetita sensibila si are nevoie de afectiune. As face orice sa se intoarca, spuse cu glasul inecat in lacrimi mama vitrega.
- Nu esti singura vinovata. Eu unde am fost in tot acest timp? Cum de nu am observant ca este trista, nefericita, ca are nevoie de mine? Sa speram ca se va intoarce, ca am sa o strang din nou in brate si am sa-i declar cat de mult o iubesc.

*

Cand nu se mai astepta, Ela a primit o scrisoare. Era de la prietena ei, Lia. Emotionata, cu inima cat un purice, dar batand sai sparga pieptul, a citit-o pe nerasuflate.
„Sunt bine, chiar foarte bine. Sa nu-ti faci griji pentru mine. Merg la scoala, am o biblioteca impresionanta si primesc multa, enorm de multa dragoste. Am fost infiata de doi batrani cu suflet urias. Imi este dor de tine, putin si de tata. Ma rog in fiecare seara sa fiti sanatosi.
Imi poti scrie la aceasta adresa. Am incredere ca nu o vei dezvalui nimanui.

Te imbratisez cu drag,
Lia”

Stergandu-si ultima lacrima ratacita pe obraz, Ela a rupt scrisoarea, memorand adresa. Cu un dor arzator, i-a scris prietenei sale ca a fost cautata si-n gaura de sarpe, ca tatal ei sufera enorm din cauza disparitiei, si in cele din urma a adaugat stirea ca mama vitrega este grav bolnava de inima.

*

Citind scrisoarea, Lia a inceput sa tremure, stapanindu-si lacrimile cu mult curaj. Ii era dor de tatal ei. Nu voia sa pateasca ceva din cauza faptului ca ea plecase. Nu si-a imaginat ca o iubea si ca-i va simti lipsa. Nu stia cum sa procedeze. Ce sa faca? Ce sa le spuna batranilor? Era apatica de cateva zile, iar parintii adoptivi au observat comportamentul ei.

- Draga noastra, ce te supara? Ne poti impartasi orice nemultumire, orice problema. Impreuna gasim mult mai usor o solutie.
- Am o prietena care are nevoie sa merg la ea cateva zile. Locuieste in alt oras. Imi permiteti sa merg?
- Bineinteles copila noastra! Avem incredere deplina in tine. Iti vom cumpara cele necesare pentru drum, un bilet dus - intors pentru a sti cand sa te asteptam in gara si s-a rezolvat, zise cu o voce serioasa batranul.

- Multumesc! Va iubesc enorm, stiti asta, nu? si copila se arunca in bratele batranilor.

Viata Liei se transformase intr-o poveste. Se trezea in fiecare dimineata si se ciupea de brat pentru a se convinge ca nu traieste un vis. Nu! Chiar era realitate ce i se intampla.

-- VA URMA --