In aceste zile, s-a vorbit foarte mult
despre salariile profesorilor, apoi ale
medicilor si ale altor categorii
profesionale. S-au scris articole in
presa, au fost emisiuni TV care au
dezbatut aceasta tema atragand atentia
opiniei publice.
Nu am caderea
si autoritatea sa-mi dau cu parerea nici
macar despre salariile preotilor, dar
intr-o zi, la o emisiune, o doamna a
spus: “popii” si asa nu fac
mai nimic, merg o data, de doua ori pe
saptamana la biserica... si gata!
Rog sa-mi fie permis sa public in
continuare activitatea unui simplu
“popa” din inima Baraganului
pe luna octombrie 2008.
Miercuri 1 oct. Am fost la Calarasi
(150 km.) la Directia de Integrare, si
apoi la Adm. Financiara, de unde am luat
codul fiscal pentru parohie.
Joi 2 oct. Am fost la Consiliul
Judetean la dl. arh. Lascar si dl. insp.
Dragnea
Vineri 3 oct. Am fost
la Primaria Soldanu si impreuna cu dl.
primar si dl. secretar am alcatuit
actele necesare unei sedinte
extraordinare a Consiliului Local pentru
aprobarea Studiului de oportunitate
pentru parohie.
Sambata 4 oct.
Am avut doua parastase. Dupa amiaza am
scris articolul pentru “Baraganul
ortodox”.
Duminica 5 oct.
Intre 7,30 - 11,30 am fost la Sf.
biserica.
Luni 6 oct. Intre 9
si 13 am avut ore de religie la scoala.
Marti 7 oct. La ora 8,30 eram
la Consiliul Judetean cu Hotararea
Consiliului local pentru Certificatul de
urbanism.
Miercuri 8 oct. Am
“impachetat “familiile de
albine pentru iarna.
Joi 9 oct.
Intre 10 si 15 am fost cu doi martori la
Judecatoria Oltenita pentru obtinerea
unei Hotarari ca Parohia Negoiesti este
proprietara cladirii bisericii.
Vineri 10 oct. Am dat tratament cu
Varachet la albine.
Sambata 11
oct. Am avut un parastas. Dupa amiaza am
scris predica pentru a doua zi.
Duminica 12 oct. Intre 7,30 si
11,30 am fost la Sf. biserica.
Luni 13 oct. Intre 9 si 13 - ore de
religie la scoala. La ora 15 eram la
Calarasi la Directia de Urbanism unde
m-am intalnit cu dl. Dragnea. M-am
intors acasa la ora 18.
Marti
14 oct. Intre 7,30 si 11 am fost la Sf.
biserica, iar la 11,30 eram la Oltenita
invitat de pr. Protoiereu Marian Necula
la sfintirea unei capele.
Miercuri 15 oct. La ora 12,30 am
avut o inmormantare. A murit baba Lina.
Joi 16 oct. Am plecat la
Bucuresti la ora 8,30. La ora 11 eram la
Agentia Romana de Consultanta, la ora 13
eram la Ploiesti la dl. arhitect
Hoinarescu, la ora 16, la Campina la dl.
director Bogdan Aligica, iar la ora
18,30 m-am reantors in Bucuresti la un
birou de consultanta financiara. Am
revenit la Negoiesti la ora 21.
Vineri 17 oct. Am avut o sfestanie
la familia Boierescu. Plus 20 grade
Celsius.
Sambata 18 oct.
Dimineata burnita. Am avut trei
parastase. Dupa amiaza, trei persoane au
inceput saparea unui sant de 25 m.l.
pentru ingroparea unui cablu electric si
trei gropi pentru un studiu geodez.
Duminica 19 oct. Intre 7,30 si
11,30 am fost la Sf. biserica.
Luni 20 oct. Am fost la Calarasi la
Directia de Integrare, unde d-na Monica
Mustatea mi-a eliberat din partea
Consiliului Judetean o adresa ca
reparatia bisericii se incadreaza in
Planul de Dezvoltare Regionala a jud.
Calarasi.
Marti 21 oct. Am fost
la Bucuresti la Ministerul Culturii. Am
primit Aviz favorabil din partea
Comisiei Monumentelor Istorice pentru
reparatia bisericii.
Miercuri
22 oct. Am fost la biserica si am
continuat, cu trei persoane, de sapat
gropile, pentru studiul geodez,
incepute sambata.
Joi 23 oct.
Intre orele 11 si 17 ne-am intalnit la
biserica, intr-o sedinta, opt personae,
care ne ocupam de proiectul pentru
reparatia bisericii. Au fost: dl. arh.
Hoinarescu, un ing. electrician, un ing.
geodez, un expert tehnic, dl. primar, un
insp. de la Urbanism, un constructor si
preotul.
Vineri 24 oct. 22
grade Celsius. Tratament cu Varachet la
albine.
Sambata 25 oct. Am avut
trei parastase. Intre 16 si 18 am scris
predica pentru a doua zi.
Duminica 26 oct. Am fost la Sf.
biserica intre 7,30 si 11,30.
Luni 27 oct. Am fost la Sf. biserica
intre 7,30 si 11,30 apoi am fost la
Bucuresti la Sf. Dumitru.
Marti
28 oct. Am fost la Protoieria Oltenita
si apoi la Consiliul Judetean, la
Directia financiara unde m-am intalnit
cu d-na Serbanescu.
Miercuri 29
oct. Am arat in gradina.
Joi 30
oct. Pentru ca vremea mi-a permis, am
dat ultimul tratament cu Varachet la
albine.
Vineri 31 oct. Am fost
la parintele, la Buciumeni, care mi-a
spus printre altele: am terminat de
pictat biserica... am umblat de am
capiat... acum 10 minute a plecat de la
mine Parintele Mitica... se grabea sa
duca o batranica singura la dializa... o
duce de doua ori pe saptamana de vreo
doi ani de zile...
Preot
Nicolae Trusca
Parohia Negoiesti