Dincolo de calea ferata, dupa ce iesi
din sat, spre vii, sunt doua case.
Intr-una locuieste nea’ Gogu
impreuna cu tanti Floarea, trecuti bine
de 70 de ani, casa aranjata, curata,
gospodarie care arata ca au muncit la
viata lor. Se inteleg bine, au un baiat
la Bucuresti, dar uneori nu pot rezista
ispitei la bautura si beau impreuna, cot
la cot. Langa gospodaria lor si-a facut
casa dupa ‘89 „doamna Vichi
din Bucuresti”, care a primit
mostenire o vie pe care a scos-o, apoi
si-a construit o casa „cu
termopane”, pe care a ingradit-o
cu un gard inalt de vreo doi metri. Nu e
ortodoxa si, de cate ori merg la
nea’ Gogu, tot de atatea ori,
doamna Vichi ma asteapta la poarta si-mi
pune cate o intrebare.
Azi am
mers cu botezul prin sat, dar lapovita,
apoi fulgii mari de zapada m-au udat
bine si, pe la ora doua dupa amiaza,
„obosit si plin de apa”, am
venit acasa. Pe la pranz insa, impreuna
cu dascalul, am intrat pe ulita Postei,
am fost la cateva case, am iesit din sat
si am luat-o inspre vii. In camp deschis
am simtit puterea vantului care umfla
hainele pe noi si a fuioarelor de zapada
care ne loveau peste fata. Din cand in
cand, ne intorceam si mergeam cativa
pasi cu spatele inainte si m-am gandit,
zambind, ca vantul vine dinspre Aprozi,
de la parintele Boierescu. In dreapta am
vazut... hat departe, inspre coltul
padurii, un tren care venea gafaind
puturos pe calea ferata, facandu-si
anevoie loc printre stoluri de fulgi de
zapada. Cand s-a apropiat, am varat
sfestocul in caldarusa cu apa sfintita
si am stropit inspre el in semnul
sfintei cruci. Mecanicul a tras sirena;
uraaa - ha - ha - haaa! Am coborat
inspre balta, am mers pe langa stuf, am
intrat in vii si o vad - chiar si pe
vremea asta - pe doamna Vichi:
- Domnu’ parinte (a uitat de
salut), Iisus S-a botezat la 30 de ani,
dumneavoastra de ce botezati copii care
nici nu stiu sa vorbeasca?
-
Doamna Vichi, botezul crestin a fost
instituit de Iisus Hristos dupa ce a
inviat din morti, cand a spus
apostolilor Sai: "Mergand, invatati
toate neamurile, botezandu-le in numele
Tatalui si al Fiului si al Sfantului
Duh". Dumneavoastra folositi ca exemplu
botezul lui Ioan care nu este crestin...
- Ia lasa-l fa, pe parintele in
pace - apare tanti Floarea, deschizand
poarta si iesind din curte - ca, daca
erai desteapta, nu-ti pleca barbatul de
acasa!
Doamna Vichi nu a putut
suporta greutatea vorbelor si a intrat
in curte, trantind poarta, iar eu, vorba
lui Petre Roman, "am avut un sentiment
de disconfort". Am intrat in casa la
tanti Floarea, am stropit cu aghiasma
prin toate camerele, dupa care a inceput
sa-mi povesteasca, dand din maini (am
simtit un puternic miros de busuioc si
am gandit ca tanti Floarea gateste
exotic) si potrivindu-si baticul pe
cap...
- Parintele, in urma cu
vreo cateva zile, mai aveam intr-o
sticla de un kil, ca la trei sferturi de
rachiu, si m-am gandit s-o pitesc de
Gogutu, sa avem si noi de Sfantul Ion,
ca e ziua baiatului! Si ce crezi ca
ma-ndeamna, uciga-l toaca?! Pun la
sticla un fir de busuioc, o astup c-un
dop, o leg de gat cu sfoara si o atarn
in cui, pe perete, sub icoana. In viata
lui Gogutu n-a baut aiasma si m-am
gandit ca n-o sa-i treaca prin cap ca
acolo e rachiu. Da’ ieri
dimineata, ce crezi?! Il vad ca se da
jos din pat, se spala pe ochi, se duce
la icoana, isi face trei cruci - eu ma
uitam incremenita la el - ia sticla de
sub icoana si bea din ea... (si tanti
Floarea duce degetul mare la gura, vrand
sa-mi arate cum bea nea’ Gogu din
sticla) Faaa Floareo - imi zice –
de ce nu mi-ai spus ce aiasma buna face
popa-l nostru, ca veneam si eu la
biserica? Ce ma fac, parintele, ca ma
simt vinovata ca, o data in viata lui, a
vrut si Gogutu sa bea aiasma si tot
tuica a nimerit! O fi pacat?
-
Tanti Floareo, vino de Boboteaza la
biserica, ia-l pe nea’ Gogu si
cred ca n-o sa fie Dumnezeu suparat
pentru intamplarea asta, dar sa nu mai
pui tuica sub icoana!
Am iesit
din curte amuzat de intamplare, cand m-a
trezit din ganduri doamna Vichi:
- Domnu' parinte, dupa cum spui
dumneata cu botezul, daca ar fi asa, ar
insemna ca Iisus Hristos a murit
nebotezat?!
- Exact, doamna!
Iisus Hristos a murit nebotezat –
cu botezul crestin, dar El nici nu avea
nevoie sa fie botezat, pentru ca este
Fiul lui Dumnezeu. Doamna – si ma
uit spre casa lui nea’ Gogu
– lasati-i in pace ca, la varsta
lor, diferentele de opinie...
Dar, doamna Vichi, prinde ideea din
zbor...
- Nu va fie teama,
domn' parinte, ca nu vine Floarea "la
noi" ca, de cate ori merg la ea, bea
aghiasma dintr-o sticla si mai mesteca
si busmoc, spunand ca a vazut la
televizor ca-i intareste gingiile!