Imi amintesc cu nostalgie,
Pe vremi,
copii, eram o droaie,
Il asteptam cu
bucurie,
Sa vina Mosul Nicolae,
Puneam la usa, lustruite,
Tot
peticite de cizmari,
Ghetute vechi
si obosite,
Pe rand purtate de cei
mari;
Nu mai conta, c-am fost
cuminti,
Ori c-am facut numai belele
Incaruntindu-i pe parinti...
In
zori, gaseam ceva in ele,
Covrigi si nuci, vreo trei praline,
Si totodat’, afar’, la
usa,
Satui fiind, stia el bine(!)
Ne mai lasa si-o nuielusa...
Numai c-aveam respect si teama
De nuielusa respectiva,
Ca, fara
a baga de seama,
Ea ne-a creat o
perspectiva.
Ei, bine,-acum, la
pensionare,
Ne amintim copilaria
Si chiar avem momente-n care
Ne-apuca, nene, pandalia,
Vazand ce guvernanti nauci
Avem
acum, si-avem o droaie!
Ce bate
sunt, si ce maciuci,
Ca... plangem
dupa Nicolae!
Valeriu Cercel