Eram in anul 1982, la vreo 3 luni dupa
ce venisem preot in sat. Intr-o zi m-am
gandit sa merg la biserica, sa-mi
aranjez anumite lucruri in Sfantul Altar
dupa dorinta mea.
Am stat cam
3-4 ore, dupa care am plecat pe jos spre
casa parohiala. Dupa ce dau un colt de
strada, il intalnesc pe mos Costache:
- Parinte, vezi ca umbla aia de la
achizitii prin sat... sunt tocmai la
dumneata la poarta.
Achizitii? m-am intrebat... Grabesc
pasul si dupa un alt colt de ulita, vad
intr-adevar la mine la poarta o caruta,
iar langa ea cinci barbati; am
recunoscut pe nea’ Tudor,
secretarul Primariei, un alt domn cu
cravata si palarie de paie pe cap si
trei tigani din sat, oameni asezati la
casele lor, care mai dadeau o mana de
ajutor la autoritati; erau
Speriatu’, Buleaga si Ciocanel.
- Buna ziua!
- Buna ziua,
parinte! imi raspund toti; dar
Speriatu’ adauga...
-
Parintele, e belea mare, suntem cu
achizitiile...
- Ce achizitii?
-
Uite despre ce este vorba! imi raspunde
linistit domnul secretar. Noi
achizitionam gaini, rate, gaste, fulgi
si pene de gaina sau gasca si le predam
la stat. Asta e obligatia noastra... si
le si platim!
- Si cat le platiti?
ii intreb de parca as fi avut de
vanzare.
- O gaina 4 lei, o gasca 5
lei...
- Domnule secretar, vi le dau
pe toate.
- Ia du-te, ba, Speriatule
si vezi cate gaini are parintele.
Speriatu’ intra in curte si dupa
doua minute se intoarce:
-
Tovarasu’ secretar... belea mare!
N-are popa nici cotet, dar-mi-te gaini!
Toti se uitau mirati unul la altul,
parca intrebandu-se daca aud o gluma,
sau este adevarat.
- Stiti... eu
sunt de trei luni in sat, inca nu am
reusit sa-mi injgheb o gospodarie. Dar
va rog poftiti inauntru, mai stam de
vorba... sa serviti un pahar de apa...
sa va mai odihniti putin!
Intram si ne asezam la o masa, pe
sala, la intrare. Domnul cu palaria de
paie se aseaza in capul mesei, iar eu
aduc o sticla de palinca (preoteasa este
din Maramures - ma laud eu). Bea fiecare
cate doua, trei paharele (de 50), dupa
care:
- Parintele, n-ai si mata
niste branza, o ceapa, paine, ceva,
ca... dupa palinca asta...
-
Domnilor... n-am nici frigider... abia
m-am mutat si n-am stiut ca veniti, ca
ma pregateam si eu - am incercat sa ma
scuz.
Dar domnul secretar, mai in
varsta, un om gras, cu o figura destul
de simpatica, propune:
- Ia du-te,
ba, Speriatule, la caruta si adu gaina
aia, tai-o si da-i-o la coana preoteasa
s-o gateasca...
- Care gaina,
tovarasu’ secretar, aia
achizitionata de la mos Stoica? intreaba
domnul cu palaria de paie tot pe cap.
- Da, ma - se rasteste hotarat
secretarul, aia achizitionata; s-o taie,
s-o jumuleasca si s-o mancam...
- Si
ce mai ducem, tovarasu’ secretar,
la achizitii?
- Ce achizitii, ma? O
gaina? Cine dracu – ptiu, Doamne,
iarta-ma, ca sunt in casa la parintele -
merge cu o gaina, cu autobuzul pana la
Calarasi? Ne costa biletele de autobuz
mai mult decat face gaina ta. Vrei sa-ti
dea aia la partid cu ea in cap?
Argumentul a fost beton, s-a facut
liniste, iar Buleaga si Speriatu’
pleaca dupa gaina. Peste vreo cinci
minute se intorc.
- Belea mare!
spune Speriatu’. Avea creasta
intr-o parte; mi-a fost mila s-o tai, a
taiat-o Buleaga.
In timp ce
preoteasa pregatea gaina, sticla de pe
masa se golise.
Persoana cu
palaria de paie... pe spate, imi spune:
- Parinte eu sunt Gogu Mandrila,
presedintele Cooperativei de Consum si
vreau sa va propun o afacere cinstita.
Noi va dam un hectar de pamant
insamantat cu porumb si doi purcei de
lapte. Sapati porumbul, cresteti purceii
si la Craciun mata iei unul, si la stat
dai unul... de cel putin 120 de kg.
Intre timp preoteasa pune pe masa o tava
cu gaina facuta bucati, cu cartofi pe
langa ea, in timp ce eu ma gandeam la
propunerea tovarasului Mandrila.
- E tare gaina asta... cred ca era
batrana - spune domnul secretar; o sa ne
rupem dintii in ea!
- Da’ are
alt gust gainile astea de la tara! il
completeaza Ciocanel.
- Coana
preoteasa, n-ai o oala d-aia
„minune”? Da-o-ncoace. Si
domnul secretar, mai uzat cu astfel de
situatii, goleste continutul tuturor
farfuriilor in oala minune, stergandu-le
zgomotos cu furculita, dupa care adauga:
«Fierbe-o pana i-o iesi
ochii!»
- Tovarasu’
presedinte - reiau discutia – eu
nici nu stiu sa sap...
- Ia da-l
incolo de pamant – ma intrerupe
luandu-mi apararea domnul secretar
– sa-l sape fie-sa ca e studenta
in Bucuresti – spune aratand cu
barbia spre tovarasu’ Mandrila.
Uite, nenorocitii astia ne-au luat si
lumina (se oprise curentul electric).
Am adus mai multe lumanari si
le-am infipt intr-o cana cu malai in
mijlocul mesei. Dupa un timp, preoteasa
a adus o cana de vin, apoi inca una
«pentru achizitii», si pe la
11 noaptea au plecat acasa, dupa ce
ne-am chinuit toti sa-l urcam in caruta
pe Ciocanel, care de la un timp pocnea
din degete intr-un anumit fel, de unde
am inteles ca i se tragea si porecla.
Duminica la biserica, mos
Stoica mi-a spus suparat: «Taica
parinte, aia de la achizitii mi-au luat
closca de pe oua; mai mare pacatul! Dar
vai de capu’ alora care or
manca-o, ca avea opt ani, era deodata cu
nepotu’ meu ala mic. Imi pare rau
dupa ea c-avea creasta intr-o parte.
Preot Nicolae Trusca
Parohia Negoiesti