Rugaciunea lui Efrem Sirul

"Doamne si Stapanul vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al grairii in desert, nu mi-l da mie. Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei, daruieste-l mie, slugii Tale. Asa, Doamne, Imparate, daruieste-mi sa-mi vad gresealele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin!"

Aceasta rugaciune, este de o simplitate, profunzime si frumusete literara greu de egalat in cartile noastre de cult.


Vineri, in saptamana mare, pe la pranz, cand am plecat de la biserica la o inmormantare, eram atat de obosit, ca-mi intrau picioarele in pamant si simteam o apasare pe piept si umeri de parca as fi carat pe cineva in carca! (Nu-mi da Doamne, duhul trandaviei).

Murise un barbat in jur de 60 de ani dintr-o familie care se mutase in sat in urma cu vreo doi, trei ani de zile. Ies pe poarta bisericii impreuna cu cantaretul, o iau spre Arges, pe langa curtea lui Sandu Ceciliei, trec prin fata „bojdeucii” unde sta Coco si apropiindu-ne de casa unde mergeam, ne intampina trei barbati; baietii si fratele celui decedat:
- Parinte, mi se adreseaza, vrem sa ne faci o slujba de inmormantare „ca la Moldova!”.
Cei 28 de ani de pastoratie m-au obisnuit cu capriciile oamenilor, si nu mi s-ar fi parut o cerere deosebita daca nu ar fi fost facuta pe tonul ca si cum mi-ar fi cerut sa le cant „Trandafir de la Moldova”.
- Domnilor, le raspund impaciuitor, sunt preot de 28 de ani si veti vedea ca...
- Bai parinte, ma ia la rost barbatul mai in varsta, nu mergem direct la biserica, „ne plimbam” prin sat.. (Doamne, nu-mi da duhul grairii in desert!)
- Daca as fi stiut ca aveti pretentia asta as fi slujit inmormantarea maine, pentru ca azi si asa am Sfantul Epitaf in mijlocul bisericii, dimineata am avut slujba, diseara iar...
- Bai parinte, sunt interpelat din nou, esti in timpul serviciului, noi iti platim... si faci cum spunem noi.. (Doamne, da-mi duhul rabdarii!)

Acum am inceput sa-mi dau seama ca am o problema serioasa de rezolvat. Pentru prima data eram pus intr-o asemenea situatie si trebuia sa fac ceva fara sa produc un scandal.
- Domnule, i-am raspuns, oi fi eu in timpul programului, dar asta nu inseamna ca daca dumneata imi spui sa sar intr-un picior eu trebuie sa si sar. Dumneavoastra treceti printr-un eveniment nefericit si probabil sunteti marcat si emotionat si va rog sa ne respectam reciproc.
- Ne respectam, dar nu ne mai tromboni, o sa mergi pe vale... iesi pe la magazin si...
- Mai oameni buni, asta inseamna sa facem doua ore pana la biserica! Mai vorbim cand plecam de acasa.

Intru in casa, slujesc dupa obicei, ies in drum si pornim spre biserica. Domnul mai in varsta se apropie iar de mine, si mergand alaturi, incet... incepe... in reluare:
- Bai parinte, eu am fost colonel de militie...
Dupa ce ne „plimbam” prin sat vreo ora si ceva ajungem la biserica, intru in Sfantul Altar... dom' colonel intra dupa mine...
- Fii atent cum oficiezi slujba, imi spune fluturand cu mana un telefon mobil, ca daca dau telefon la Damaschin te dezbraca... iti rade barba fara sapun. (Imi venea sa... sa... Doamne da-mi rabdarea lui Iov... sa nu osandesc pe fratele meu... sa nu osandesc pe fratele meu... sa nu osandesc pe fratele meu...) Georgel, cantaretul, cred ca a vazut ceva schimbat la mine ca...
- Taica parinte, va rog nu va pierdeti cu firea... Mi-au venit in minte cuvintele lui Amza Pellea despre oltean; „negru, mic, tandaros si nadusit”. Dom’ colonel scoate intre timp un teanc de bani din buzunar.
- Vreau sa-ti platesc, zice, si-mi arata banii, dupa aprecierea mea vreo 20 de milioane vechi. Oho, am gandit, uite vine la sentimente mai bune. Ii scriu o chitanta pe o masa din altar, i-o intind...
- Aveti de dat 170 de lei!
- Da??! - si-mi pune pe masa 20 de lei, ia chitanta, - uite ia si ciubuc 3 lei, imi spune. Dar tot Georgel cantaretul, ma ia deoparte, in altar, si-mi sopteste: „Taica parinte, cred ca este baut!”

Am mai „pierdut” timp la cimitir, acolo dom’ colonel s-a certat cu groparii, am ajuns acasa pe la ora 4 dupa-amiaza, am stat la pomana si cand am plecat spre biserica simteam ca-mi intrau picioarele in pamant de oboseala iar spatele si pieptul ma apasau de parca duceam pe cineva in carca. (Doamne, binecuvinteaza-ma cu mila si cu indurarile Tale.)

Am simtit ca-mi tremura telefonul in buzunarul de la piept. Il iau si... Oooo !!! numai parintele Grigore ar putea sa-mi dea un mesaj care sa ma binedispuna pentru slujba Prohodului de diseara. Butonez telefonul si citesc:
„Mesajul meu sa te gaseasca-n pace
Fii vesel, ca viata-i grea si n-ai ce-i face
Dar, roaga-te lui Dumnezeu, si fara-ndoiala
Te va scapa de criza mondiala!


Preot Nicolae Trusca
Parohia Negoiesti