Ancuta la Hanul cu tei

Am fost zilele trecute prin centrul istoric al Bucurestiului si cuprins de nostalgie, am intrat la Hanul cu tei. Imi plac ”vechiturile”! Cine nu cunoaste strada aceea, ingusta, cu banci masive, pe mijloc? Chiar daca e februarie, o zi neobisnuit de calduroasa pentru aceasta luna, m-a indemnat sa ma asez pe o banca, cu gandul sa nu stau mai mult de doua minute; si cine credeti ca se aseaza langa mine? Fostul meu coleg de clasa, Vasile! Cine nu-l cunoaste de aproape pe parintele Vasile si-l vede asa deodata mergand pe strada, cu fata slaba dar sanatoasa si cu barba alba, ar crede ca este omul cel mai placut din lume. Dar nu este asa. Spune numai istorii triste, iar in Seminar, dormea, avand pe noptiera, la capul patului, o carte cu versuri de Bacovia. Am o carte, cu dedicatie, de la el (o mai fi tinand minte?)

-Mai Vasilica, nu-mi vine sa cred de cati ani...
- De peste doua-zeci-si-opt, imi raspunde sacadat!

Am stat cateva minute bune de vorba depanand amintiri petrecute in urma cu peste treizeci de ani.

- Sunt impresionat, imi spune, de o intamplare, din satul meu. Zilele astea, de Valentine`s Day - ce zi? - am fost martor la o tragedie. Venea la mine, la biserica, o femeie credincioasa. O chema Ancuta. Facea curat in biserica, spala covoarele, avea grija si de pangarul bisericii, o femeie deosebit de buna! Orice i-ai fi zis nu s-ar fi suparat! Era singura pe lume... ca pasarea cerului! Ii murise sotul in urma cu cativa ani, copii nu avea... ca varsta... ceva peste 50 de ani. Ghinionul a facut sa aiba un vecin nenorocit, un betiv, scandalagiu, nu era zi in care sa nu injure pe Dumnezeu si sa lipseasca dintr-o carciuma. Il chema Natas, si povestea mereu, ca tatal ii era un soldat gazduit in timpul razboiului, si mama lui i-a pus numele de Natas probabil masculinul aiuritor de la Natasa. De Valentine`s Day, cu capul plin de bautura, a intrat in casa peste Ancuta si dupa ce si-a batut joc de ea, a lovit-o pana a lasat-o in nesimtire. Cand si-a revenit, Ancuta, a avut totusi puterea sa dea telefon la ambulanta. Au venit si au dus-o la spital in Bucuresti. Dar, nesuportand rusinea prin care trecuse, intr-o clipa de ratacire, s-a aruncat pe fereastra zdrobindu-se de caldaram. (Numai Vasilica - am gandit - putea sa-mi spuna o asemenea intamplare!) Intre timp, Politia a facut cercetari, si a dat peste Natas. Dumnezeu nu l-a mai rabdat pentru ca l-a gasit in coma alcoolica, iar pana la spital a murit in salvare. Acum urmeaza - parinte Nicolae - partea interesanta a acestei intamplari care m-a invitat la o lunga si profunda meditatie. Si Ancuta, si Natas, au fost dusi la acelasi spital. Peste trei zile, dar in aceeasi zi, au fost adusi acasa. Copiii lui Natas - are doi baieti - au venit la mine si m-au rugat sa-i las sa mai cheme doi preoti pentru ca ”si asa nu venea el la biserica, si macar acum sa ne rugam lui Dumnezeu pentru el.” Nu aveau nici o vina, erau si ei marcati de eveniment. Ce puteam spune? Am fost de acord! Impreuna cu doi colegi am fost la Natas, ne-am miscat incet, am fost la biserica, slujba mare... asta e...! Apoi am mers singur la Ancuta unde a venit tot satul. Cum Ancuta isi luase singura viata, nu i-am facut slujba inmormantarii si nici nu am fost la biserica, ci doar i-am citit cateva rugaciuni la groapa. Nu ma simteam in largul meu pentru ca nu ma puteam ruga pentru ea in biserica pe care o spalase ani de zile. Ciudata este viata! La cimitir, un batran, nea`Mitica, a ridicat bastonul in sus: Dreptate e asta parinte? Nu i-am raspuns nimic. Tu ce i-ai fi zis?
- Asa... pe loc... dintr-o data, i-as fi raspuns ca Natas chiar avea nevoie sa se roage trei preoti pentru el! Dar este clar - parinte Vasile - ca undeva lipseste ceva.
- Poate ar trebui sa primim o circulara din partea Sfantului Sinod, ca fiecare caz de suicid sa fie “judecat” de preotul duhovnic din parohie.
- Poate... dar te-ai gandit sa-i citesti numele lui Natas de la coada la cap?
- ??! La asta nu m-am gandit. Ei... dar spune-mi, mai ai cartea care ti-am facut-o cadou cand ai implinit 20 de ani?
- O carte de versuri? de Vasile Militaru? Cum sa nu?! ”In fiecare om e Dumnezeu,
Cum diamantu-n roca este-nchis!
De vrei sa-l vezi si tu,- o frate-al meu -
Fa-ti sufletul cel negru, Paraclis!”


Preot Nicolae Trusca
Parohia Negoiesti