Dupa ce am trecut dincolo, Carpatii, am
mai mers cu masina vreo doua ore si, din
soseaua nationala, am facut pe un drum
pietruit, la stanga. Drumul serpuieste
pe un deal si, in varf, la marginea
padurii de castani, am oprit si-am
privit, jos, in vale. E o priveliste
de-ti taie respiratia, e „un
picior de plai, o gura de rai”,
si-acolo jos, e o sfanta manastire,
„loc de pomenire”. Un clopot
mic batea repede, voinic: Bine-ai venit
– bine-ai venit! Bine-ai venit
– bine-ai venit! Ei, daca nu-l
cunoasteti pe parintele Pafnutie,
staretul, mer-geti acolo, la manastirea
din padurea cu castani. Are peste 50 de
ani, nu e prea inalt, poarta parul legat
coada, iar barba ii este lunga,
despicata in doua, la mijloc, ca a
patriarhului Atenagora. I-am prins
intamplator, o slabiciune; ii plac
prajiturile. In fiecare an cand mergem
la manastire, preoteasa ii prepara un
platou cu prajituri; amandine, nuferi cu
frisca si ciocolata, cremsnituri,
negrese, prajituri tavalite prin nuca de
cocos cu fel de fel de creme. Dar si
parintele staret ma primeste…
parca as fi vladica; doar clopotul nu-l
trage! Si anul asta ne-a primit la fel:
- Mergeti sus, in chilie,
faceti-va comozi si-apoi veniti la
trapeza!
Dupa o ora am mers cu
preoteasa la trapeza, o sala mare cu
vreo 20 de mese si scaune de plastic.
Mai erau – dupa cum aveam sa-mi
dau seama – inca doua familii, sot
si sotie, ca varsta… poate in prag
de pensionare. Unul dintre barbati mi
s-a parut cunoscut (de unde-l stiu eu pe
omul asta, chiar asa rau m-am
ramolit?!). Cand preoteasa a pus platoul
cu prajituri pe masa, parintele Pafnutie
s-a luminat la fata; isi plimba mainile
pe deasupra prajiturilor, miscand repede
din degete, de parca ar fi cantat la
pian. N-a mancat decat o prajitura. E
cumpatat parintele!
- Mai
asteptam putin, pana pregateste fratele
Visarion mancarea! Dar nici nu termina
bine vorba, ca intra pe usa fratele
Visarion, ridicand din umeri:
-
Preacuvioase… nu mai am
gaze…!
- Cum adica nu mai
ai gaze, frate?
- E presiunea
scazuta la gaze si nu fierbe mamaliga!
- Mamaliga ne dai in seara
asta? Eu mananc mamaliga cu prajituri?
- Nu, preacuvioase, avem
mamaliguta cu branza si smantana!
- In sfarsit, merge si asa, dar
du-te si fa-o mai repede, grabeste-te!
Ce facem acum – ne intreaba
uitandu-se la noi – pana vine
Visarion cu mamaliga, spunem poezii?
Parintele Ignatie a folosit o figura de
stil, dar unul dintre barbatii care erau
la masa.
- Eu stiu o poezie cu
mama, daca vreti o spun. Cand eram la
liceu am luat chiar un premiu pentru ea.
- I-a s-auzim! intra razand in
joc, cu curiozitate, parintele Pafnutie.
- Mama! Pentru mine mama este
un tablou pe perete/ Pentru mine mama
este o adiere, un vant sau o boare/ Cand
ma-ntalnesc cu ea, in jurul nostru se
face racoare/ Este mama mea, mama
noptilor albe/ Si n-ar trebui sa fie
asa, pentru ca are
pletele
dalbe,/ E mama visurilor grele, si-a
convingerilor rebele…
-
Domnule, il intrerupe parintele
Pafnutie, e trista rau, ai fost certat
cu mama dumitale?
- Nu, asa
mi-a iesit rima!
- Aha!
Dumneata ce poezie stii? il intreaba
parintele staret pe celalalt comesean
(de unde-l stiu eu pe omul asta?)
- Eu nu stiu poezii, dar cum sunt
din Balcesti, de pe langa Craiova, va
pot spune trei cugetari gandite de mine!
- S-auzim! si parintele
Pafnutie isi mangaia barba, incet si
lung, cu o figura zambitoare; cine-l
privea avea ce admira!
- Una e
sa-i mananci, cuiva, ziua, si alta e
sa-i mananci zilele!
- Buuun! A
doua?
- Una e, urcior cu tata,
si alta e tata cu urcior!
- Hm!
Asta e din „putul
gandirii”… si a treia?
- Daca Sadoveanu spunea ca ceapa se
mananca sparta cu pumnul, mamaliga
taiata cu sfoara si pestele prins cu
undita, si eu spun ca-mi place sa mananc
mamaliga cu lapte, la masa joasa
olteneasca, in strachina de lut, cu
lingura de lemn!
- Asta ce mai
e, tot o cugetare? intreaba curios
parintele Pafnutie.
- Nu, o
constatare…
- Daaa?
Dumneata ai luat vreun premiu pentru
cugetarile astea?
- A! Nu
parinte, astea le-am scris eu, asa.
- Parinte, (se uita la mine) fratia
ta, ce poezie stii? Vad ca fratele
Visarion o sa afume mamaliga, ca nu mai
vine…
- Preacuvioase, mie
mai mult imi place sa povestesc
intamplari pe care le-am trait.
- Ia sa te auzim, ca data trecuta,
era sa rup picioarele la scaun, de
ras…
-A fost odata ca
niciodata, ca daca n-ar fi, nu s-ar
povesti. Acum 25 de ani, abia venisem
preot in sat de cateva luni (de unde-l
stiu eu pe omu’ asta?). Vine la
mine, intr-o zi, o batranica, o chema
Paraschiva; toata lumea in sat ii spunea
„baba Chiva”. Parintele, imi
spune, dumneata, in fiecare sambata, imi
dai cate-un colac. Ce crezi ca fac cu
el? Merg acasa, il tai feliute-feliute,
le pun la uscat pe prispa, si apoi le
sui in pod, intr-o banita, sa le am si
eu la iarna; le inmoi si le mananc, ca
iarna nu pot merge la Bucuresti, dupa
paine, ca e viscol, is batrana,
omu’ mi-a murit, copii nu
am… Si ce crezi ca patesc intr-o
zi? Cand ma sui in pod, Misulica, aveam
un pisoi la care-i spuneam Misulica, ce
crezi ca facea? Sta in banita mea, in
pozitie de drepti, si-si facea nevoile
in feliutele mele de paine! Parintele,
am vazut negru inaintea ochilor, am luat
linguroiul ala mare cu care mestecam in
untura, cand topeam jumari, da’
acum nu mai am porc, ca nu am cu ce sa-l
tin, si cand i-am dat una in cap, s-a
dat de-a berbeleacul pe scara in jos,
si-a murit. Doua saptamani l-am plans,
parintele… mare pacat am
facut…
- Si unde este
invatatura? ma intrerupe parintele
Pafnutie.
- N-am o invatatura,
am tot o constatare.
- Si care
e?
-Baba Chiva, in fiecare
luna, venea si-mi povestea aceeasi
intamplare. Saraca, uita ca mi-o mai
spusese. Dar, dupa cateva luni de zile,
vine la mine seful de post cu un domn
bine imbracat. Parinte, sunt tovarasul
maior Dima, de la securitate. Am venit
sa-ti propunem sa colaborezi cu
noi… Ce sa va spun,
tovarasu’ maior, oamenii in sat
sunt simpli, nu merg in strainatate, nu
au functii importante…
-
Ce, la dumneata in sat nu se intampla
nimic?
Si-mi cade fisa cu baba
Chiva. I-am spus povestea, s-a uitat
lung la mine, si-a terminat cafeaua,
si-a plecat.
- Si care e
„morala”?
- Morala
e ca n-a mai venit. L-am intalnit dupa
alte cateva luni, prin Oltenita:
parinte, ce mai face baba Chiva? m-a
intrebat vesel. Rontaie la colaci, i-am
raspuns! M-a batut pe umar si ne-am
despartit, razand.
- E gata
mamaliga! apare fratele Visarion pe usa
cu un platou mare cu mamaliga si doua
castroane cu smantana si branza. A doua
zi cand am iesit pe poarta manastirii,
domnul despre care nu-mi dam seama de
unde-l stiu, ma astepta la poarta:
- Parinte, chiar nu ma recunosti?
Sunt Dima! Ce mai face baba Chiva? Mai
rontaie la colaci?
-Ce mica e
lumea, domnu’ Dima!!! Nu-mi vine
sa cred ca ne-ntalnim, dupa atatia ani,
intr-o manastire… „S-a dus,
demult, baba cu colacii”.
Cand am plecat, am oprit masina,
sus, in varful dealului, sub castani.
Clopotul cel mare batea… si parca
ne ura… Druuum – buuun!
Druuum -buuun; Druuum — buuun!
Druuum — buuun!
preot
Nicolae TRUSCA, Parohia Negoiesti
Supararea lui Mos Stoica. Eram in anul 1982, la vreo 3 luni dupa ce venisem preot in sat. Intr-o zi m-am gandit sa merg la biserica, sa-mi aranjez anumite lucruri in Sfantul Altar dupa dorinta mea. Am stat cam 3-4 [...]
articol precedent Fericiti veti fi cand va vor.... In toamna anului trecut primesc un telefon, intr-o dimineata, de la parintele protopop Marian Necula: - Parinte esti liber azi? Am de facut o ancheta la o parohie; vii cu mine? Mai stam de [...]
articol următor