Baba Chiva

Dupa ce am trecut dincolo, Carpatii, am mai mers cu masina vreo doua ore si, din soseaua nationala, am facut pe un drum pietruit, la stanga. Drumul serpuieste pe un deal si, in varf, la marginea padurii de castani, am oprit si-am privit, jos, in vale. E o priveliste de-ti taie respiratia, e „un picior de plai, o gura de rai”, si-acolo jos, e o sfanta manastire, „loc de pomenire”. Un clopot mic batea repede, voinic: Bine-ai venit – bine-ai venit! Bine-ai venit – bine-ai venit! Ei, daca nu-l cunoasteti pe parintele Pafnutie, staretul, mer-geti acolo, la manastirea din padurea cu castani. Are peste 50 de ani, nu e prea inalt, poarta parul legat coada, iar barba ii este lunga, despicata in doua, la mijloc, ca a patriarhului Atenagora. I-am prins intamplator, o slabiciune; ii plac prajiturile. In fiecare an cand mergem la manastire, preoteasa ii prepara un platou cu prajituri; amandine, nuferi cu frisca si ciocolata, cremsnituri, negrese, prajituri tavalite prin nuca de cocos cu fel de fel de creme. Dar si parintele staret ma primeste… parca as fi vladica; doar clopotul nu-l trage! Si anul asta ne-a primit la fel:

- Mergeti sus, in chilie, faceti-va comozi si-apoi veniti la trapeza!

Dupa o ora am mers cu preoteasa la trapeza, o sala mare cu vreo 20 de mese si scaune de plastic. Mai erau – dupa cum aveam sa-mi dau seama – inca doua familii, sot si sotie, ca varsta… poate in prag de pensionare. Unul dintre barbati mi s-a parut cunoscut (de unde-l stiu eu pe omul asta, chiar asa rau m-am ramolit?!). Cand preoteasa a pus platoul cu prajituri pe masa, parintele Pafnutie s-a luminat la fata; isi plimba mainile pe deasupra prajiturilor, miscand repede din degete, de parca ar fi cantat la pian. N-a mancat decat o prajitura. E cumpatat parintele!

- Mai asteptam putin, pana pregateste fratele Visarion mancarea! Dar nici nu termina bine vorba, ca intra pe usa fratele Visarion, ridicand din umeri:

- Preacuvioase… nu mai am gaze…!

- Cum adica nu mai ai gaze, frate?

- E presiunea scazuta la gaze si nu fierbe mamaliga!

- Mamaliga ne dai in seara asta? Eu mananc mamaliga cu prajituri?

- Nu, preacuvioase, avem mamaliguta cu branza si smantana!

- In sfarsit, merge si asa, dar du-te si fa-o mai repede, grabeste-te! Ce facem acum – ne intreaba uitandu-se la noi – pana vine Visarion cu mamaliga, spunem poezii? Parintele Ignatie a folosit o figura de stil, dar unul dintre barbatii care erau la masa.

- Eu stiu o poezie cu mama, daca vreti o spun. Cand eram la liceu am luat chiar un premiu pentru ea.

- I-a s-auzim! intra razand in joc, cu curiozitate, parintele Pafnutie.

- Mama! Pentru mine mama este un tablou pe perete/ Pentru mine mama este o adiere, un vant sau o boare/ Cand ma-ntalnesc cu ea, in jurul nostru se face racoare/ Este mama mea, mama noptilor albe/ Si n-ar trebui sa fie asa, pentru ca are

pletele dalbe,/ E mama visurilor grele, si-a convingerilor rebele…

- Domnule, il intrerupe parintele Pafnutie, e trista rau, ai fost certat cu mama dumitale?

- Nu, asa mi-a iesit rima!

- Aha! Dumneata ce poezie stii? il intreaba parintele staret pe celalalt comesean (de unde-l stiu eu pe omul asta?)

- Eu nu stiu poezii, dar cum sunt din Balcesti, de pe langa Craiova, va pot spune trei cugetari gandite de mine!

- S-auzim! si parintele Pafnutie isi mangaia barba, incet si lung, cu o figura zambitoare; cine-l privea avea ce admira!

- Una e sa-i mananci, cuiva, ziua, si alta e sa-i mananci zilele!

- Buuun! A doua?

- Una e, urcior cu tata, si alta e tata cu urcior!

- Hm! Asta e din „putul gandirii”… si a treia?

- Daca Sadoveanu spunea ca ceapa se mananca sparta cu pumnul, mamaliga taiata cu sfoara si pestele prins cu undita, si eu spun ca-mi place sa mananc mamaliga cu lapte, la masa joasa olteneasca, in strachina de lut, cu lingura de lemn!

- Asta ce mai e, tot o cugetare? intreaba curios parintele Pafnutie.

- Nu, o constatare…

- Daaa? Dumneata ai luat vreun premiu pentru cugetarile astea?

- A! Nu parinte, astea le-am scris eu, asa.

- Parinte, (se uita la mine) fratia ta, ce poezie stii? Vad ca fratele Visarion o sa afume mamaliga, ca nu mai vine…

- Preacuvioase, mie mai mult imi place sa povestesc intamplari pe care le-am trait.

- Ia sa te auzim, ca data trecuta, era sa rup picioarele la scaun, de ras…

-A fost odata ca niciodata, ca daca n-ar fi, nu s-ar povesti. Acum 25 de ani, abia venisem preot in sat de cateva luni (de unde-l stiu eu pe omu’ asta?). Vine la mine, intr-o zi, o batranica, o chema Paraschiva; toata lumea in sat ii spunea „baba Chiva”. Parintele, imi spune, dumneata, in fiecare sambata, imi dai cate-un colac. Ce crezi ca fac cu el? Merg acasa, il tai feliute-feliute, le pun la uscat pe prispa, si apoi le sui in pod, intr-o banita, sa le am si eu la iarna; le inmoi si le mananc, ca iarna nu pot merge la Bucuresti, dupa paine, ca e viscol, is batrana, omu’ mi-a murit, copii nu am… Si ce crezi ca patesc intr-o zi? Cand ma sui in pod, Misulica, aveam un pisoi la care-i spuneam Misulica, ce crezi ca facea? Sta in banita mea, in pozitie de drepti, si-si facea nevoile in feliutele mele de paine! Parintele, am vazut negru inaintea ochilor, am luat linguroiul ala mare cu care mestecam in untura, cand topeam jumari, da’ acum nu mai am porc, ca nu am cu ce sa-l tin, si cand i-am dat una in cap, s-a dat de-a berbeleacul pe scara in jos, si-a murit. Doua saptamani l-am plans, parintele… mare pacat am facut…

- Si unde este invatatura? ma intrerupe parintele Pafnutie.

- N-am o invatatura, am tot o constatare.

- Si care e?

-Baba Chiva, in fiecare luna, venea si-mi povestea aceeasi intamplare. Saraca, uita ca mi-o mai spusese. Dar, dupa cateva luni de zile, vine la mine seful de post cu un domn bine imbracat. Parinte, sunt tovarasul maior Dima, de la securitate. Am venit sa-ti propunem sa colaborezi cu noi… Ce sa va spun, tovarasu’ maior, oamenii in sat sunt simpli, nu merg in strainatate, nu au functii importante…

- Ce, la dumneata in sat nu se intampla nimic?

Si-mi cade fisa cu baba Chiva. I-am spus povestea, s-a uitat lung la mine, si-a terminat cafeaua, si-a plecat.

- Si care e „morala”?

- Morala e ca n-a mai venit. L-am intalnit dupa alte cateva luni, prin Oltenita: parinte, ce mai face baba Chiva? m-a intrebat vesel. Rontaie la colaci, i-am raspuns! M-a batut pe umar si ne-am despartit, razand.

- E gata mamaliga! apare fratele Visarion pe usa cu un platou mare cu mamaliga si doua castroane cu smantana si branza. A doua zi cand am iesit pe poarta manastirii, domnul despre care nu-mi dam seama de unde-l stiu, ma astepta la poarta:

- Parinte, chiar nu ma recunosti? Sunt Dima! Ce mai face baba Chiva? Mai rontaie la colaci?

-Ce mica e lumea, domnu’ Dima!!! Nu-mi vine sa cred ca ne-ntalnim, dupa atatia ani, intr-o manastire… „S-a dus, demult, baba cu colacii”.

Cand am plecat, am oprit masina, sus, in varful dealului, sub castani. Clopotul cel mare batea… si parca ne ura… Druuum – buuun! Druuum -buuun; Druuum — buuun! Druuum — buuun!

preot Nicolae TRUSCA, Parohia Negoiesti