Catarul demn (nici cal, dar nici magar - fabula cu talc de pres)

Traia odata-n sat, pe lang-o ferma mare,
Cu aere de print, un gras catar de rasa.
Putin confuz la minte, cu ceafa mult prea tare,
El producea de-o vreme, doar paguba, la casa.

Stapanul lui sprintar, cuprins de indignare,
Il lua deoparte-n colt, zicindu-i ofensat:
Tu imi produci Florica, o gaura prea mare,
Esti pagubos si lenes, cumplit m-ai suparat.

- Asa nu merge frate, cu tine saracesc,
Nu tragi nici la caruta, nu mergi nici la arat,
Degeaba toti in ferma, cu mine se spetesc,
Tu doar mananci si bei, si rau te-ai ingrasat.

Ia uita-te la Iambor, batranul nostru bou,
Munceste cu ardoare, din zi si pina-n noapte.
Sau, uite, gainusa, ne da macar un ou,
Sa nu mai pun Baltata, ce da galeti cu lapte.

Iar ratele pestrite, chiar si atunci cand ploua,
Ne umplu galetusa cu noua-zece oua.
Matiz, cocosul nostru, acela alb ca sarea,
Ne canta-n zori de ziua si ne da destepatarea.

Ori harnicul de Murgu, care de-un an e orb,
Tot trage la caruta, la vale si la deal.
Deci, musai, azi in ferma, sa-ti iei si tu un job.
Sa-ti iei in serios, statutul tau de cal.

Ai doua variante, din care poti s-alegi,
Sa tragi sareta verde, ce-i demna de-armasar
Si-a doua varianta, iti spun ca poti sa mergi
Ca peste animale... sa fii parlamentar!

- Stapane, cer iertare, dar nu sunt bicefal.
Mi-ar place varianta, de-a fi parlamentar,
Si recunosc, spasit, ca sunt catar, nu cal,
Pe de-alta parte insa, nu pot fi chiar... magar.